Cum a pus Piedone monopol pe un cartier întreg. O stradă întreagă, ocupată de familia Piedone, Anchete explozivă Realitatea Plus – VIDEO

Cum a pus Piedone monopol pe un cartier întreg. O stradă întreagă, ocupată de familia Piedone, Anchete explozivă Realitatea Plus – VIDEO

Dintre toate proprietățile din jur, cele de la numerele 3, 5 și 7, unde locuiește Piedone, sunt singurele care nu au extras de carte funciară. Teoretic, nu există în scriptele de la Cadastru și nu există vreo posibilitate să le dea cineva de urmă pentru a vedea în proprietatea cui se află. Un alt vecin al lui Piedone este Marian Preda, noul subprefect al Capitalei, un apropiat al primarului de la Sectorul 5, arată ancheta Realitatea Plus.

Marian, care deține vila cu piscină de la numărul 4, a fost director general al companiei publice Amenajare Edilitară Sector 5. Terenul de sub vila cu piscină a noului subprefect al Bucureștiului este pe numele unor rude ale sale. La fel și un teren viran de lângă vila lui Piedone, pe care este amenajată o parcare improvizată. Și vilele de lux în care locuiesc rudele lui Piedone dețin garaje imense în care, cel mai probabil, edilul își ține mașinile de epocă.”La nr. 3 este cel mai mare dintre cele două garaje. Unul acoperit, suficient de mare cât să incapă masini. Și la nr. 5 se află cel de-al doilea garaj pe numele aceleiasi Ana Roșca. De altfel, niciunul dintre cele 2 garaje nu este trecut in cartea funciară”.Pensionara de 87 de ani, nu mai are alte proprietăți imobiliare în afara celor din Bragadiru. Are, însă, domiciliul declarat într-o altă locație din Sectorul 4 al Bucureștiului. Născută în Vâlcea, Ana Roșca este și administrator, la cei 87 de ani, în două companii deținute de copiii primarului.

Una dintre aceste firme deține și terenul pe care este ridicat domeniul imobiliar. Singura explicație pentru care vârstnica a fost trecută în actele oficiale este cea a preluării responsabilităților legale în privința administrării celor două companii. Cu alte cuvinte, Piedone se folosește de pensionară pentru a-i feri de orice posibile sancțiuni legale pe cei doi copii ai săi.