Cum a reacționat Cătălin Bordea când a aflat că iubita lui s-a văzut și cu Cătălin Cazacu: „O surpriză”

Cum a reacționat Cătălin Bordea când a aflat că iubita lui s-a văzut și cu Cătălin Cazacu: „O surpriză”

Nici nu a apucat Cătălin Bordea să se bucure de noua iubită, că a și aflat un secret care nu-i face plăcere. Partenera lui a mai avut legătură cu un alt bărbat din showbizul românesc, Cătălin Cazacu.

Cătălin Bordea, dezamăgit deja de noua iubită

Zilele trecute, Cătălin Bordea vorbea admirativ despre noua sa iubită. Chiar dacă nu se cunosc de mult timp, considera că pot construi ceva frumos împreună, dar lucrurile par să se fi schimbat.

Elena Ardeleanu, pe numele său real nu i-a spus că, în trecut, ar fi trăit o idilă cu Cătălin Cazacu, pe vremea în care acesta era încă într-o relație cu Cătălin Cazacu. Mai mult decât atât, conform cancan.ro, tânăra ar fi activat și în domeniul videochatului.

Iar Cătălin Bordea nu cunoștea niciunul dintre aceste detalii despre noua sa iubită, aflându-le chiar de la cei care l-au sunat pentru a-i cere punctul de vedere. Dezamăgit, dar nu uimit, comediantul a tratat situația în stilul caracteristic, cu umor.

„Eu am o relație, acum, la fel cum un domn fără mașină și fără carnet ar putea să spună că face Uber. Mai fac și pauze, că optimismul continuu se poate confunda cu nebunia. Sau prostia.

O surpriză pentru mine ar fi să aflu că bunicul meu și-a înscenat decesul și de fapt trăiește într-un sătuc din Africa cu iubita lui Umbutu și amândoi au un lanț de măcelării de succes acolo”, a declarat Cătălin Bordea pentru sursa menționată anterior.

Avea doar cuvinte de laudă la adresa ei

În urmă cu numai câteva zile, spunea despre Elena că este „o femeie extraordinară”, care a înțeles prin ce a trecut în relația anterioară, făcând referire la legătura amoroasă dintre Livia și Spike.

„Ne știm de puțin timp și încă încercăm să ne cunoaștem. Îmi place foarte mult de ea pentru că e o femeie extraordinară. Luăm fiecare zi așa cum vine și vedem unde o să ajungem. Pare formal. Dar chiar așa este.

Ea nu locuiește aici, are o viață în Dubai și e foarte concentrată pe viața profesională. Are planuri mari și deja le pune în aplicare. Și cel mai important, nu există nici o presiune. Știe prin ce am trecut și e ancorată în prezent”, povestea Cătălin Bordea.

Please follow and like us:
Pin Share