Cum apar ploșnițele în pat și cum scapi de ele: această e cea mai bună soluție

Cum apar ploșnițele în pat și cum scapi de ele: această e cea mai bună soluție

Cum apar ploșnițele în pat, de fapt, și cum poți să scapi de ele? Există o soluție care te poate ajuta să elimini aceste insecte din casă. Prevenția este, însă, foarte importantă.

Cum apar ploșnițele în pat și cum scapi de ele

Ploșnițele de pat reprezintă o mare bătaie de cap pentru multe persoane, mai ales că acestea lasă semne vizibile. Imediat ce le descoperi în casă, este bine să le elimini imediat, pentru că se altfel se vor înmulți.

Există câteva soluții naturale pe care le poți aplica, dar acestea funcționează cel mai bine la început. Este necesar ca tratamentele să fie aplicate constant, pentru a preveni alte infestări.

Odată ce au ajuns în locuință, ploșnițele de pat se înmulțesc necontrolat, în condiții bune de mediu. Nu va trece mult timp până când vor provoca o infestare generală. Există și cazuri mai grave, în care ploșnițele pot ajunge și la locuințele din vecini.

De altfel, chiar și atunci când mergi la un hotel, la o pensiune sau la orice unitate de cazare, specialiștii recomandă să verifici camera foarte bine, pentru a vedea dacă sunt ploșnițe de pat.

Aceste insecte pot fi recunoscute după forma ovală, precum și după culoarea maro-roșiatică. Pot avea o lungime de 4-5 milimetri și sunt active mai ales noaptea. La început, mușcătura lor nu este dureroasă, dar poate provoca mâncărimi și iritații ale pielii.

Deși mușcăturile lor nu transmit boli, pot provoca reacții alergice, iritații, disconfort și tulburări de somn. Zgârieturile cauzate de mâncărimi pot duce, însă, la alte infecții.

Ploșnițele obișnuiesc să se ascundă în spații mai puțin vizibile din locuință, cum ar fi crăpăturile, colțurile și patul. În pat, acestea au hrană constantă, cum ar fi sângele de om sau al animalelor de companie, iar temperatura este ideală.

Alte locuri în care se mai ascund sunt saltelele, structurile de lemn ale patului, mobilierul și lenjeriile. De cele mai multe ori, aceste insecte ajung în casă accidental.

Atunci când bagajele, hainele, mobila la mâna a doua și alte obiecte contaminate sunt aduse în casă, ploșnițele se pot înmulți și sunt greu de eliminat, pentru că sunt foarte rezistente și pot supraviețui fără hrană timp de câteva luni.

Cum îți dai seama că ai ploșnițe în casă

O femelă ploșniță poate să depună între 200 și 500 de ouă pe durata vieții. Acestea eclozează în aproximativ 6 – 10 zile. Ploșnițele tinere, care se numesc nimfe, au nevoie de cinci stadii de dezvoltare înainte să devină adulte.

Există mai multe semne prin care îți poți da seama dacă sunt sau nu ploșnițe la tine în casă. Primele sunt mușcăturile pe piele, apărute mai ales noaptea.

Acestea se manifestă prin mici umflături roșii, dar care cauzează mâncărimi intense. Mușcăturile pot să fie dispuse în linii sau grupuri, întrucât aceste insecte pot mușca aceeași zonă de mai multe ori.

Petele de sânge de pe lenjerie reprezintă, totodată, un semn că aceste insecte se află la tine în pat. Ouăle de ploșnițe, care sunt foarte mici, de culoare alb-lăptos, sunt greu de văzut cu ochiul liber. Acestea se găsesc și în grupuri, în colțuri ascunse ale patului sau a altor piese de mobilier.

Excrementele acestor insecte sunt mici, negre sau maro, și pot apărea pe lenjerie ca niște puncte de cerneală. În general, acestea se găsesc pe cearceafuri, mobilier, pe saltea sau pe pereții aflați în apropierea patului.

Un alt semn este faptul că ploșnițele lasă exoscheletele, pe care le pierd pe măsură ce trec prin stadiile lor de dezvoltare. Sunt de culoare galben-pal și sunt fragile și se găsesc în locurile unde se ascund insectele.

În plus, ploșnițele de pat au un miros specific, dulceag, asemănător cu cel al fructelor putrede sau cu coriandrul. Dacă infestarea este mai mare sau  insectele sunt deranjate, mirosul este mai puternic.

Cea mai bună soluție pentru a scăpa de ploșnițe

Bicarbonatul de sodiu se numără printre cele mai cunoscute remedii naturale care te pot ajuta să scapi de ploșnițe. Trebuie să presari un strat generos din acest ingredient pe saltea, dar și în jurul patului și în crăpăturile din apropiere sau în alte locuri unde se ascund insectele.

Timp de câteva ore sau peste noapte, bicarbonatul se lasă să acționeze. Ingredientul deshidratează ploșnițele, care vor fi eliminate rapid. Tratamentul trebuie repetat o dată la câteva zile, pentru a putea scăpa și de insectele care ies din ouă.

Cu toate acestea, deși bicarbonatul de sodiu te poate ajuta să scapi de ploșnițele din casă, este mai eficient în etapele incipiente ale infestării. Soluția nu este una garantată dacă numărul ploșnițelor este prea mare.

O altă soluție este oțetul alb, care se pulverizează direct pe ploșnițe sau pe zonele unde se ascund. Acest ingredient afectează sistemul nervos al ploșnițelor și este eficient să-l utilizezi în combinație cu bicarbonatul de sodiu.

Uleiul de arbore de ceai are proprietăți insecticide. Se diluează cu apă și se pulverizează pe saltea, dar și în alte locuri afectate. Are un miros puternic și poate elimina insectele prin deshidratare.

Un alt insecticid natural este pulberea de diatomee, formată din resturi fosilizate de alge microscopice. Se presară în jurul patului și în alte locuri afectate, dar trebuie să eviți să o inhalezi în mod direct.

O altă variantă este să aspiri crăpăturile și colțurile unde stau ascunse ploșnițele. După aspirare, sacul aspiratorului se sigilează într-o pungă de plastic, pe care e bine să o arunci cât mai repede.

Pentru a preveni infestările, e bine să iei câteva măsuri. Curățarea frecventă a patului și a mobilierului și reparația crăpăturilor din cameră reprezintă metode de prevenție.

Trebuie să scapi de obiectele contaminate, să utilizezi protecții pentru saltea și să nu cumperi mobilă second-hand, pentru ca riscul de infestare să fie cât mai mic.

Please follow and like us:
Pin Share