Cum ar putea primi profesorii salarii pentru performanță. Ligia Deca: ”Trebuie să avem evaluarea standardizată”

Cum ar putea primi profesorii salarii pentru performanță. Ligia Deca: ”Trebuie să avem evaluarea standardizată”

Ministrul Educației, Ligia Deca, propune salarii pentru profesori în funcție de perfomanță, dar pentru aceasta este nevoie de o evaluare anuală standardizată a elevilor care să arate progresul acestora.

Performanțele cadrului didactic poate avea și alte criterii

Ministrul Educației a explicat, luni, în cadrul unei conferințe de presă că salariile profesorilor ar trebui să fie stabilite în funcție de performanța lor, iar aceasta ar trebui corelată cu evaluări standardizate ale elevilor.

Astfel, evaluările anuale standardizate ale elevilor ar putea arăta progresul acestora, oferind un mod obiectiv de a măsura performanțele profesorilor.

Deca a menționat că pentru a putea lega salariile de performanță trebuie să existe criterii clare, bazate nu doar pe rezultatele elevilor, ci și pe alte aspecte, cum ar fi evaluările colegilor, directorilor sau chiar autoevaluările profesorilor.

În prezent, există inițiative pentru a stabili aceste criterii, inclusiv colaborări cu organizații internaționale, precum Banca Mondială și OECD (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică).

„Lucrul pe criteriile în ceea  ce priveşte salarizarea bazată pe performanţă este în curs, există iniţiative din partea Ministerului Muncii de constituire a unor grupuri de lucru din care să facă parte şi entităţi care asigură asistenţă tehnică, de exemplu Banca Mondială.

Noi avem deja un document din partea OECD care detaliază principiile pentru o salarizare diferenţiată, acele criterii recomandă criterii din mai multe puncte de vedere, adică nu recomandă doar observarea progresului efectiv al elevului, pentru că el poate fin influenţat şi de alte cauze, recomandă incluziv corelarea cu etapele de promovare în carieră, cu profilul de carieră şi de asemenea cu alte tipuri de evaluare: evaluarea realizată de colegi, evaluarea realizată de directori,  evaluarea chiar realizată de cadrul didactic însăşi sau însuşi”, a declarat Ministrul Educației, în timp ce răspundea la întrebările din cadrul conferinței de presă de luni.

Ministrul a mai adăugat că fără evaluări standardizate anuale este dificil de apreciat corect performanța profesorilor, deoarece progresul elevilor poate fi influențat de mulți factori.

De aceea, în noua lege a educației, se dorește implementarea unei platforme pentru evaluări standardizate, finanțată prin PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență).

Ne dorim să avem criterii de salarizare, în colaborare cu federaţiile sindicale, care într-adevăr să surprindă progresul, însă pentru asta trebuie să avem evaluarea standardizată.

De aceea în noua lege vorbim despre evaluări anuale standardizate, avem o investiţie în PNRR care vizează exact asta, o platformă pentru evaluarea standardizată şi cred că înainte de a pune în practică eventuale criterii care să se lege de progresul elevilor trebuie să aveam această capacitate de a compara de a vedea de unde a plecat un elev şi unde a ajuns, iar acest lucru se poate vedea doar prin evaluare standardizată, deci aceste evoluţii, din punctul nostru de vedere, salarizarea diferenţiată în funcţie de progresul elevilor sau de performanţă şi evaluarea standardizată trebuie să meargă, cumva, mână în mână”, a adăugat Ministrul Educației.

Ligia Deca a subliniat că vor apărea și răspunsuri legate de criteriile de salarizare, dar asta odată cu noua lege.

Please follow and like us:
Pin Share