Cum arată casa din Florida a partenerei de afaceri imobiliare a familiei Iohannis. Cât a plătit Rodica Baștea pe vila din Jacksonville

Cum arată casa din Florida a partenerei de afaceri imobiliare a familiei Iohannis. Cât a plătit Rodica Baștea pe vila din Jacksonville

Înalta Curte de Casație și Justiție a soluționat definitiv, săptămâna trecută, litigiul legat de moștenirea unui imobil din Sibiu, situat pe strada Nicolae Magheru, care a aparținut lui Carmen Iohannis și familiei Baștea. Rodica Baștea, o apropiată a familiei Iohannis, a contestat cu recurs decizia Curții de Apel Alba Iulia, care stabilise că acest imobil intră în proprietatea statului român.

Rodica Baștea a cumpărat casa din Florida cu 234.900 de dolari

Litigiul fusese deschis în 2016 de Rodica Baștea, care a dorit, prin aceste dosare, să întârzie procesul prin care statul român să intre în posesia imobilului. După sentința ICCJ, Klaus Iohannis și soția sa trebuie să returneze banii încasați din chirii, 260.000 euro plus penalități și taxe accesorii, astfel că suma este de aproximativ 300.000 euro.

La această sumă s-a ajuns deoarece mai există un imobil din Sibiu, un spațiu comercial de pe strada Nicolae Bălcescu, de pe urma căruia familia Iohannis a încasat chirii necuvenite, deoarece s-a dovedit în instanță că a intrat ilicit în posesia acestuia. Banii vor fi recuperați de către ANAF, iar statul poate recurge la poprirea veniturilor familiei Iohannis dacă nu își achită datoriile.

Rodica Baștea, originară din localitatea brașoveană Viștea de Sus, a emigrat în SUA în anul 2000, alături de soțul ei și de cele două fete, stabilindu-se în orașul Jacksonville din statul Florida. În 2006, familia Baștea a cumpărat o casă în localitate, cu prețul de 234.900 de dolari, conform datelor consultate de FANATIK pe site-urile americane de imobiliare.

Fostul proprietar a cumpărat în 2003, achitând 126.700 dolari, casa construită în 2002. Imobilul are o suprafață totală de 150 metri pătrați și este format din living, trei dormitoare și două băi. Încălzirea casei, care este centrală, se face cu aer condiționat și gaz, iar podele sunt din gresie, acoperite cu covoare.

Casa Rodicăi Baștea are o curte de 660 metri pătrați

Imobilul dispune și de un garaj aflat în fața casei, dar și de o curte cu o suprafață de 660 metri pătrați. Pentru anul 2023, taxele pe imobilul familiei Baștea au fost de 5.066 dolari, iar impozitele de 253 dolari, astfel că suma anuală achitată statului american pentru casa din Jacksonville este de aproximativ 5.300 dolari.

Pe site-urile de imobiliare se mai specifică faptul că imobilul este vopsit în culori neutre, de bun gust, că este echipat cu electrocasnice de ultimă generație, că are spălătorie interioară, că există o baie principală de grădină, că iluminare este îmbunătățită prin exterior și că există o  terasă ecranată cu vedere liniştită la lac.

De asemenea, pe site-urile consultate de FANATIK se mai menționează că imobilul este o construcție din bloc de beton cu finisaj stucat și că are acces la două piscine comunitare, iar una dintre acestea se află în apropiere. Se mai arată că imobilul din Jacksonville al familiei Baștea este bine îngrijit.

Soții Iohannis dețin trei apartamente și trei case la Sibiu

Cu aproximativ un milion de locuitori, Jacksonville, reședința comitatului Duval, este cel mai populat oraș, fără suburbii, din statul american Florida, fiind situat pe coasta atlantică din nord-estul Floridei. Jacksonville se întinde pe râul St. Johns în regiunea First Coast și se află la aproximativ 20 de kilometri de granița cu statul Georgia și la 560 kilometri nord de Miami.

În prezent, portofoliul imobiliar al familiei Iohannis este format, conform declarației de avere a președintelui, dintr-un apartament de 84,6 metri pătrați (cumpărat în 1997), un apartament de 253 metri pătrați, cumpărat în 2002, o casă de locuit, de 377 metri pătrați (donație și vânzare-cumpărare în 1992).

De asemenea, soții Iohannis mai dețin o casă de locuit de 76 metri pătrați (cumpărată în 2007), o altă casă de locuit de 64 metri pătrați (cumpărată în 2007) și un apartament de 67 metri pătrați, moștenit de Carmen Iohannis în 2020, după ce mama ei a decedat . Toate aceste imobile se află în orașul Sibiu.

Please follow and like us:
Pin Share