Cum arată primul tren electric chinezesc care va circula pe căile ferate din România. S-au făcut deja primele probe

Cum arată primul tren electric chinezesc care va circula pe căile ferate din România. S-au făcut deja primele probe

Concret, un tren electric de producție chinezească, din anul 2021, a fost lansat în probe în România. Trenul poate circula cu 160 km/h, însă va depinde mult dacă îi va permite calea ferată. Trenul a fost realizat în colaborare de Astra Vagoane și chinezii de la Qingdao Sifang. Trenul a avut în teste un traseu bine stabilit, incluzând gara din Predeal.

Cum arată primul tren electric chinezesc care va circula pe căile ferate din România

Trenul ar urma să circule pe ruta Brașov – București – Constanța. Conform Libertatea este primul tren electric chinezesc care circulă în România, iar procesul de certificare și autorizare e realizat în proporție de 90%. Probele au fost extrem de importante pentru experții români și chinezi, care au adunat diverse informații din computerele de la bord.

Trebuie menționat că ferestrele trenului au fost acoperite de ingineri pentru ca nimeni să nu poată vedea interiorul, pe motiv de ”secret industrial”. Directorul general al Astra Vagoane Călători, Marian Călin, spune că trenul ar trebui să circule cu 160 km/h, iar pasagerii vor fi în deplină siguranță.

În aprili 2019, Autoritatea Feroviară Română lansa licitația pentru ”Achiziție material rulant nou destinat transportului regional si suburban feroviar de călători (trenuri electrice regionale RE-R)”. Prin acest proiect, pe lângă trenul chinezesc ar trebui să mai fie achiziționate 40 de astfel de ”rame electrice regionale”, așa cum sunt numite de specialist aceste trenuri.

Bugetul total pentru achiziție este de 4,5 miliarde de lei, iar în preț ar trebui să fie inclusă și mentenanța trenului pentru 15 ani. Așadar, la un termen de livrare de 32 de luni, prețul per unitate garnitură ar trebui să fie undeva la 23,4 milioane de lei. Veștile sunt, însă, mult mai bune pe termen lung.

România visează la un tren de mare viteză care să lege Budapesta de București

Așadar, fostul comisar european Adina Vălean a anunțat că se poartă negocieri tot mai serioase între Budapesta și București pentru realizarea infrastructurii pentru un tren care să lege cele două capitale. Vorbim despre construcția de la zero sau renovarea din temelii a căii ferate care să permită acestui tren să străbată distanța de la București la Budapesta în câteva ore, la viteze de 200 de kilometri la oră.

”Eu sper să existe un tren de mare viteză București-Cluj. Ia timp. Dar, întotdeauna când plănuim infrastructură, și este un lucru la care eu am insistat atunci când am lucrat împreună cu România pe proiecte de infrastructură mare cu finanțare din fondurile europene de infrastructură – de exemplu e un tunel Predeal-Brașov – am spus nu puneți tunelul acela atât de scurt.

Ar rezolva o problemă acum, dar nu va permite în viitor un tren de mare viteză pe acolo”, declara Vălean la Digi 24. În acest sens, premierul maghiar Viktor Orban s-a întâlnit deja cu Marcel Ciolacu. Trenul ar urma să treacă prin multe alte orașe importante ale României, în special din Transilvania.

Momentan, CFR Călători are o reputație nefastă de oaie neagră a transporturilor din România. Trenurile se strică tot mai des, fiind extrem de vechi, iar atunci când circulă o fac cu viteze foarte mici. Mai trebuie menționată lipsa totală a condițiilor decente și avem deja creionat un peisaj trist, însă o realitate care ar putea fi schimbată în bine în următorii ani, cu ajutorul fondurilor europene.

Please follow and like us:
Pin Share