Cum poți cere urna mobilă pentru alegerile din 9 iunie

Cum poți cere urna mobilă pentru alegerile din 9 iunie

Urna mobilă poate fi cerută doar de către cei care nu pot ajunge din motive obiective la secția de votare pentru alegerile locale și pentru alegerile europarlamentare, dar aceștia sunt obligați prin lege să anexeze documente justificative care să ateste calitatea de persoană netransportabilă.

Concret, cei care au dreptul să solicite urna mobilă sunt persoanele care nu se pot deplasa din cauza unei boli, cei internați în spital, persoanele cazate într-un cămin pentru vârstnici, persoanele reținute, arestate preventiv sau aflate în arest la domiciliu sau în închisoare.

Până când se poate depune cererea pentru urna mobilă

Persoanele netransportabile, din motive medicale, juridice sau sociale, pot solicita urna specială numai dacă cererea e însoțită de un act care să confirme imposibilitatea de deplasare, până pe 7 iunie, dar și în zilele de 7-9 iunie, în anumite intervale orare.

Cererile pot fi depuse atât prin e-mail, cât și fizic, la biroul electoral de circumscripție locală, până la data de 7 iunie. Depunerea cererilor în preziua votării se va face în intervalul orar 18.00-19.00 în secțiile de votare, iar în ziua votării până în ora 14.00.

Cum se procedează în cazul celor care vor urna mobilă

Pe 9 iunie, o echipă formată din doi membri ai biroului electoral se va deplasa la locul unde se află alegătorul, cu urna specială și materialele necesare. Alegătorul trebuie să arate un act de identitate și să semneze lista electorală, apoi primește buletinele de vot și ștampila.

Înainte ca echipa biroului electoral al secției de votare să vină la persoanele care nu pot vota, președintele biroului electoral al secției solicită operatorului să verifice dacă persoanele respective și-au mai exercitat dreptul de vot în aceeași zi.

Fiecare secție de votare are o singură urnă specială, care trebuie să fie la ora 22.00 înapoi la secția de votare.

Model de cerere pentru urna mobilă

Foarte important, alături de completarea cererii, documentele care dovedesc că nu puteți merge la secția de votare sunt esențiale. Președintele secției de votare va controla aceste documente și dacă el consideră că cererea nu se justifică, o va refuza.

Ce prevede legea

Art. 91 din Legea 115/2015 spune că

(1) Pentru alegătorii care nu se pot deplasa la sediul secției de votare din cauză de boală sau invaliditate, președintele biroului electoral al secției de votare poate aproba, la cererea scrisă a acestora, însoțită de copii ale actelor din care rezultă starea de sănătate sau de invaliditate, ca o echipă formată din cel puțin 2 membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o urnă specială și cu materialul necesar votării – ștampilă cu mențiunea „VOTAT” și buletine de vot – la locul unde se află alegătorul, pentru a se efectua votarea. În raza unei secții de votare se utilizează o singură urnă specială. Urna specială poate fi transportată numai de membrii biroului electoral al secției de votare, sub paza personalului structurilor Ministerului Afacerilor Interne.

(2) În cazurile prevăzute la alin. (1), votarea se face numai pe baza unui extras întocmit personal de președintele biroului electoral de pe lista electorală permanentă, copia listei electorale complementare sau de pe lista suplimentară existentă la secția respectivă. Extrasul se semnează de către președinte și se ștampilează, iar persoanele cuprinse în aceste extrase trebuie să fie radiate din celelalte liste existente la secție.

(3) În modalitatea prevăzută la alin. (1) și (2) pot vota numai persoanele care domiciliază în localitatea sau sectorul municipiului București în care se află secția de votare. Cetățenii Uniunii Europene trebuie să îndeplinească, după caz, condițiile prevăzute la art. 21 alin. (1), art. 23 alin. (1) sau art. 24 alin. (1) și (2).

Campania electorală a început pe 10 mai și se va încheia pe 8 iunie, la ora 7.00. Votul va începe pe 9 iunie la ora 7.00 și se va încheia la ora 22.00, dar președinții secțiilor de votare pot decide închiderea urnelor la ora 23:59, dacă este necesar.