Cum reușesc licuricii să facă lumină. Sunt numiți ”insecte fulger” și sunt printre puținii care au această abilitate

Cum reușesc licuricii să facă lumină. Sunt numiți ”insecte fulger” și sunt printre puținii care au această abilitate

Licuricii sunt unele dintre cele mai interesante creaturi. Cu siguranță, nu au cum să treacă neobservați, având în vedere că luminează pe timpul nopții. Iată cum fac licuricii lumină și ce explicație are acest fenomen.

Cum reușesc licuricii să lumineze pe timp de noapte

Licuricii sunt, de departe, întruchiparea insectelor de noapte. Aceste creaturi firave au reușit să atragă atenția tuturor și nu este de mirare. ”Becurile vii” sau ”insecte fulger”, așa cum mai sunt numiți, sunt printre puținele insecte care fac lumină.

Ei bine, totul este posibil datorită unei capacități unice pe care o posedă licuricii. Și anume, bioluminiscența. Acest proces se realizează cu ajuorul unor substanțe chimice, iar licuriciul nu este singurul care le posedă.

În afară de licurici, lumină mai face și gândacul luminos. Ambele insecte din familia Lampyridae se folosesc de aceeași abilitate de a lumina pe timpul nopții.

În cazul licuricilor, organele bioluminiscente încep să se dezvolte timpuriu. Acestea nu doar că produc lumină, dar îi feresc pe licurici de pericole.

Specialiștii susțin că lumina licuriciului este, de fapt, un semnal transmis către prădători prin care spun că nu sunt buni de mâncat. De obicei, culoarea luminii poate să difere și poate fi roșie, verde, portocalie sau galbenă.

Cum se formează lumina produsă de licurici

Culorile pe care le emit licuricii se formează în funcție de mediul în care trăiesc. De asemenea, inclusiv dieta alimentară pe care aceste insecte o au poate influența nuanța luminii.

Lumina pe care o produc licuricii se formează prin interacțiunea luciferazei cu luciferina. Luciferaza este o enzimă catalizatoare, iar cea de-a doua este o enzimă care, în momentul în care oxidează, începe să producă lumina.

Licuricii își aprind sau își sting lumina în funcție de nivelul de oxigen. Cu cât nivelul de oxigen este mai crescut, cu atât lumina va fi mai strălucitoare. Reacția de producere a luminii are loc în abdomenul licuriciului, iar acidul uric cristalizat este cel care ajută la propagarea culorilor.

La un moment dat, când licuricii ating vârsta maturității, urmează o nouă etapă pentru ei. Este perioada în care își fac alte organe luminoase, însă, nu sunt diferite față de cele anterioare.

Please follow and like us:
Pin Share