Cum s-au cunoscut Andreea Bălan și Victor Cornea, de fapt. Artista a făcut dezvăluiri neașteptate: ”Nu știam cine este”

Cum s-au cunoscut Andreea Bălan și Victor Cornea, de fapt. Artista a făcut dezvăluiri neașteptate: ”Nu știam cine este”

Cum s-a îndrăgostit Andreea Bălan de Victor Cornea? Artista trăiește de peste un an o poveste de dragoste ce pare foarte frumoasă și solidă, alături de tenismenul care este mai mic decât ea cu 9 ani. Noi dezvăiluiri făcute de solistă.

Cum a început povestea de iubire dintre Andreea Bălan și Victor Cornea

De când s-a cuplat cu Victor Cornea, Andreea Bălan lasă de înțeles că se află în cea mai bună perioadă a sa din punct de vedere sentimental. Faptul că ea are 40 de ani, iar sportivul 31 de ani, nu reprezintă deloc un impediment, în pofida gurilor rele, așa cum ea a menționat adesea în aparițiile sale.

Odată ce și-au dat seama că se potrivesc și că au sentimente oneste, reciproce, artista și Victor Cornea au decis să locuiască sub același acoperiș. Victor Cornea s-a mutat în casa partenerei, alături de fetițele ei, Clara și Ella, care ar fi foarte încântate de prezența lui.

Invitată de curând în podcastul lui Bursucu, Andreea Bălan a oferit noi detalii despre dragostea dintre ea și Victor Cornea. A mărturisit cum s-au cunoscut. Totul s-a înfiripat pe rețelele de socializare, mai exact pe Instagram, după ce ea a postat ceva despre spiritualitate.

”Mi-a scris pe Instagram la un filmuleț despre spiritualitate, de aceea mi-a atras atenția. Poate îmi mai scriu și alții, dar faptul că el mi-a scris la un filmuleț despre spiritualitate, mi-am dat seama că este diferit și că vorbim aceeași limbă. Nu știam cine este și am intrat pe profilul lui. Am văzut că este sportiv de performanță și aici m-a cucerit.

Pentru că un sportiv de performanță este foarte disciplinat, ambițios, muncitor, astea fiind niște criterii pe care mi le doresc la un bărbat. Și am început să vorbim. El m-a văzut în perioada mea adolescentină, cu șase luni înainte eu eram prin cluburi. I-a plăcut foarte mult de mine.

El era într-o competiție majoră și mă suna zilnic, a contat foarte mult. Prima noastră întâlnire a durat 12 ore. A avut o zi pauză, s-a urcat în avion și a venit să mă vadă. Am plecat îndrăgostită”, a detaliat Andreea Bălan în podcastul lui Bursucu, intitulat ”un PODCAST mișto by Bursucu”.

De ce nu se teme Andreea Bălan de o despărțire de Victor Cornea

Întrebată dacă nu se teme că într-o zi povestea de dragoste dintre ea și Victor Cornea s-ar putea termina, din cauza diferenței de vârstă, Andreea Bălan a negat. Consideră că este imposibil acest lucru deoarece ea și iubitul ei sunt treziți spiritual și ”se iubesc dincolo de corpuri”.

Andreea Bălan a mai motivat că simte că-l cunoaște pe tenismen de o viață, mai ales că ambii seamănă și fizic. De altfel, deși are 40 de ani, interpreta spune că se simte o adolescentă adesea. Mai mult decât atât, niciodată până în prezent nu s-a certat cu Victor Cornea.

Please follow and like us:
Pin Share