Cum se ține corect dieta Rina. Este o metodă simplă și ușoară de a slăbi

Cum se ține corect dieta Rina. Este o metodă simplă și ușoară de a slăbi

Dieta Rina este una dintre cele mai populare din toată lumea. Este vorba despre un regim alimentar de 90 de zile, care te poate scăpa rapid de kilogramele nedorite. Regulile care trebuie urmate sunt simple.

Ce presupune dieta Rina

Persoanele care își doresc să slăbească trebuie să știe, de la bun început, că nu există soluții minune. Este nevoie de multă muncă și un regim alimentar bine pus la punct. Iar de ajutor persoanelor din toată lumea le-a fost dieta Rina.

Este vorba despre un regim alimentar disociat care presupune consumul diferitelor grupuri de alimente, precum carne, legume, lactate și cereale, dar fără să fie amestecate. O schemă se repetă la patru zile, iar ziua 29 este dedicată detoxifierii, astfel că ai voie să bei doar apă și ceai.

Ulterior, se reia ciclul de patru zile. Micul dejun este același întotdeauna, dar restul meselor sunt diferite. În mod normal, dieta Rina se urmează 90 de zile, dar pentru menținere mai pot fi ținute alte 90.

Ziua 1 este cea a proteinelor. În aceasta pot fi consumate următoarele alimente: carne de porc, pește, pui, vită, brânză, lapte, ouă. Ziua 2 este cea de legume/ amidon: linte, năut, cartofi, fasole uscată, soia, orez, fulgi de soia, etc.

Ziua 3 este pentru carbohidrați: făină de grâu integral, făină albă, făină de porumb, făină de hrișcă, fidea, cuscus, lasagna, spaghete, etc. În ziua 4, cei care urmează dieta Rina au voie să mănânce vitamine, fructe și legume.

Reguli și intervale orare

Micul dejun se ia întotdeauna între 4 dimineața și 12. Prânzul trebuie avut între 12:00 – 14:00. De asemene, cina poate fi servită între orele 18:00 – 20:00. De menționat este că dieta Rina are și câteva reguli, fiind concepută pentru a păstra un echilibru între un stil de viață sănătos și pierderea kilogramelor dorite.

Astfel, micul dejun este întotdeauna format din fructe proaspete sau uscate, legume proaspete, semințe și fructe oleaginoase, care se pot și consuma. Dacă nu sunt îndulcite, se poate consuma cafea sau ceai.

Intervalul orar de două ore între mese trebuie respectate întotdeauna. Acesta are rolul de a ajuta metabolismul să funcționeze la parametrii optimi. Masa principala a zilei trebuie luată între 12 și 20, atunci are loc perioada de indigestie

Succesiunea zilelor nu se schimbă niciodată, iar consumul de lichide este esențial. La masa de seară porția trebuie să fie pe jumătatea celei de la prânz. Caloriile nu se numără, scrie libertatea.ro. 

Please follow and like us:
Pin Share