Cum și-a cunoscut Catrinel Sandu, de fapt, soțul, pe americanul Steve. „Aveam o urgență și nu putea fi amânată”

Cum și-a cunoscut Catrinel Sandu, de fapt, soțul, pe americanul Steve. „Aveam o urgență și nu putea fi amânată”

Catrinel Sandu și Steve Schroeter s-au căsătorit în urmă cu patru ani și formează unul dintre cele mai solide cupluri. Steve este cel care i-a redat speranța lui Catrinel, în urm[ cu ani de zile, după ce vedeta se despărțise de fostul partener și tatăl celor două fetițe ale sale. În cadrul uni interviu acordat recent, Catrinel a povestit cum l-a cunoscut pe Steve.

„Pe Steve l-am întâlnit prima oară acum mulți ani, printr-un prieten comun, când am ajuns la el la cabinet, pentru că aveam o urgență și nu putea fi amânată până ce ajungeam în România.

Eu nu mă duceam la dentist, nu am fost niciodată în relații bune cu zona aceasta. Una dintre cele mai bune prietene ale mele are soțul dentist, așa că așteptam cu nerăbdare să ajung România, ca să merg la Cristi… Dar mi s-a spart o măsea și aveam niște dureri teribile, deci nu mai puteam amâna. Un prieten mi l-a recomandat pe Steve și așa am ajuns la el, prima dată”, a declarat Catrinel Sandu pentru revista VIVA!

După divorțul de fostul partener, Catrinel nu spera ca dragostea să îi bată la ușă atât de repede, însă fosta prezentatoare TV și-a găsit liniștea alături de Steve.

„În momentul în care eu am decis să divorțez, nu că nu mai exista ideea cu prințul, dar nici în viitorul apropiat sau îndepărtat nu era nici măcar ideea de a ieși cu cineva. Eram o mamă singură. Eram foarte focusată pe job.

Eram preocupată de ideea de a rămâne în SUA sau de a mă întoarce în România. Înainte să divorțez, am fost singură aproape doi ani, timp în care a trebuit să duc totul. Lucram part time, pentru că nu puteam lucra full time din cauză că nu aveam niciun ajutor cu fetele. Ele trebuiau duse și aduse de la școală.

Mai redusesem din activități, deoarece nu avea cine să mă ajute. Uite, ăsta chiar e un avantaj în România, pentru că tot se mai găsește un unchi sau o mătușă care te ajută cu copilul. Sau vine și îți aduce ceva de mâncare.

Pentru mine nu a fost așa aici, din păcate. Și dacă mă întrebi, cred că asta a fost cea mai grea perioadă din viața mea – să fiu mamă singură cu doi copii în America. Dacă aș fi fost în România, lucrurile ar fi stat cu totul altfel. Sunt convinsă de asta. A fost un duș rece și a trebuit să mă gândesc dacă rămân în SUA sau plec. Cel mai ușor era să plec, pentru că mergeam acasă și totul s-ar fi rezolvat simplu”, a mai spus Catrinel.

„(…) Eu nu aveam nevoie de niciun bărbat. Eram fixată pe carieră și pe faptul de a mă stabili în SUA. Dacă-mi spunea cineva ce urma să se întâmple, acum 7 ani, că „vei întâlni bărbatul vieții tale și va fi un om cum nu ți-ai imaginat vreodată și o să fie cel mai bun prieten, soț, tată… tot ce vrei tu posibil, aș fi zis că „nu există așa ceva!. Pentru mine, tata era cel mai important bărbat din lume.

Pentru mine, tata a fost un exemplu din toate punctele de vedere. Și înainte, în relații, sau chiar și în căsnicia anterioară, tot la tata apelam când aveam nevoie de câte ceva. Și tot tata era cel mai important bărbat din viața mea și cel mai puternic. Steve, culmea, aduce mult cu tata”, a mai spus Catrinel emotionată.

  

  

Please follow and like us:
Pin Share