Curtea Supremă a respins cererea lui Silvestru Şoşoacă de ridicare a controlului judiciar

Curtea Supremă a respins cererea lui Silvestru Şoşoacă de ridicare a controlului judiciar

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins luni, 10 iunie, cererea lui Silvestru Şoşoacă de ridicare a controlului judiciar în dosarul în care este suspectat de fals și fals în declaraţii referitor la strângerea de semnături pentru candidatura la europarlamentare. Decizia instanţei este definitivă.

„Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de inculpatul Şoşoacă Silvestru Dumitru împotriva Ordonanţei nr. 742/166/P/2024 din 5 iunie 2024, dispusă în dosarul nr. 31/76/P/2024 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală. Obligă inculpatul la plata sumei de 200 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat”, a anunțat Înalta Curte.

Silvestru Şoşoacă, soțul senatoarei Diana Șoșoacă, a fost plasat miercuri, 5 iunie, sub control judiciar pentru 60 de zile de procurorii Parchetului General, sub acuzația de uz de fals şi fals în declaraţii.

Este vorba despre dosarul în care Silvestru Șoșoacă este cercetat în legătură cu posibila falsificare a listei cu semnături pentru candidatura sa la alegerile pentru Parlamentul European, același caz în care este vizat și George Simion, liderul AUR.

Pe 11 aprilie 2024, Silvestru Șoșoacă a fost condamnat definitiv pentru ultraj la 180 de zile de „amendă-închisoare”, după ce acum trei ani a agresat un polițist. În decembrie 2021, Diana Șoșoacă a fost acuzată de postul TV RAI 1 că a sechestrat o jurnalistă italiană în urma unui interviu despre pandemia de COVID-19. În replică, senatoarea a spus că a fost „atacată de un reporter de la RAI 1”, iar soțul ei, Silvestru Șoșoacă, a apărat-o.