Cutremur de 7,4 grade. Autoritățile anunță că nu au fost înregistrate victime sau pagube majore

Cutremur de 7,4 grade. Autoritățile anunță că nu au fost înregistrate victime sau pagube majore

Un cutremur cu magnitudinea 7,4 a zguduit joi nordul statului Chile fără a declanşa o alertă de tsunami, potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), în timp ce autorităţile locale nu au raportat până în prezent victime sau pagube, informează AFP.Epicentrul cutremurului a fost localizat la 265 de kilometri est de oraşul-port Antofagasta şi la aproximativ 20 de kilometri de localitatea turistică San Pedro de Atacama, la o adâncime de 126 de kilometri, conform USGS.Centrul Seismologic din Chile a declarat că seismul s-a produs la ora locală 21:50 (01:50 GMT).”Tocmai a avut loc un cutremur de intensitate medie”, a scris pe X preşedintele chilian Gabriel Boric

“Am vorbit deja cu delegatul (prezidenţial) pentru regiune şi până acum nu au fost raportate persoane rănite sau pagube majore, însă echipele de pe teren adună informaţii”, a adăugat el.

 

Boric a subliniat că, în urma cutremurului, au avut loc alunecări de teren care au deteriorat un drum din zonă.Responsabilii locali nu au raportat pagube sau răniţi.”În pofida intensităţii (cutremurului), nu au existat pagube majore. Nu avem informaţii cu privire la prăbuşirea de case”, a declarat pentru AFP primarul din San Pedro de Atacama, Justo Zuleta.Acesta a precizat că energia electrică a fost întreruptă şi apoi restabilită câteva minute mai târziu.Chile se află pe “Cercul de Foc al Pacificului”, un aliniament de vulcani care înconjoară cea mai mare parte a acestui ocean şi este una dintre cele mai active zone seismice din lume.În 2010, în regiunea central-sudică a statului Chile, un cutremur puternic cu magnitudinea 8,8 a provocat moartea a 525 de persoane, dintre care aproximativ o sută au fost ucise de tsunami-ul care a urmat.Epicentrul cutremurului de joi a fost localizat la circa 80 de kilometri de graniţa statului Chile cu Argentina şi la mai puţin de 30 de kilometri de cea cu Bolivia.

Please follow and like us:
Pin Share