Dan Petrescu îi pune în gardă pe fanii CFR Cluj înaintea meciului cu Maccabi Petah Tikva: „Încă nu suntem omogeni!”

Dan Petrescu îi pune în gardă pe fanii CFR Cluj înaintea meciului cu Maccabi Petah Tikva: „Încă nu suntem omogeni!”

CFR Cluj are în față un meci extrem de important. Ardelenii vor juca joi, 8 august, contra celor de la Maccabi Petah Tikva în manșa tur a turului 3 din Conference League.

Dan Petrescu a prefațat partida împotriva israelienilor în cadrul unei conferințe de presă. „Bursucul” a subliniat faptul că lotul său este compus din mulți jucători noi, neexistând încă omogenitate.

Dan Petrescu, mesaj pentru fanii CFR: „Mai e mult de muncă, avem un meci foarte greu!”

CFR Cluj a fost o echipă foarte activă pe piața de transferuri din această vară și își dorește accederea în grupele unei competiții europene. Dan Petrescu a explicat de ce îi consideră pe adversari foarte puternici, precum și felul în care vede șansele la calificarea în faza următoare.

„Până la grupele Conference League mai sunt patru meciuri. Mai e mult de muncă, avem un meci foarte greu mâine (n.r. joi, 8 august), din toate punctele de vedere. Când vii după o înfrângere, e foarte greu să motivezi jucătorii. Mâine este un meci cu o echipă care, prin spiritul lor, au reușit să câștige Cupa Israelului.

Au avut un adversar greu, aproape imposibil, Braga (n.r. israelienii au pierdut cu 0-7 la general) , în turul trecut (n.r. turul II preliminar Europa League).

„Încă nu suntem omogeni!”

Sunt foarte motivați. Ce am văzut pe video, patru meciuri, ei au un spirit extraordinar de echipă, au o apărare solidă cu cinci fundași. Va fi un test greu pentru noi. Sperăm să obținem un rezultat pozitiv.

Au venit jucători târziu, încă nu suntem omogeni. Încă nu avem o echipă clară. Încă nu am reușit să găsim o echipă. Șansele sunt egale mâine, 50-50”, a spus Dan Petrescu, la conferința de presă.

În cazul în care CFR Cluj va trece de Maccabi Petah Tikva, adversarul din play-off-ul Conference League va fi cel care câștigă din confruntarea dintre CSKA Sofia 1948 (Bulgaria) și Pafos (Cipru).

În campionat, ardelenii nu au parte tocmai de parcursul dorit. Cu doar 4 puncte strânse în primele 4 etape, elevii lui Dan Petrescu se află doar pe locul 10. De asemenea, CFR Cluj are momentan cea mai slabă defensivă din Superliga (9 goluri încasate).

Please follow and like us:
Pin Share