Dan Șucu mai bogat decât Gigi Becali? Dezvăluirile lui Mitică: „Știi ce are la Constanța? Stă pe un milion pe lună în buzunar!”

Dan Șucu mai bogat decât Gigi Becali? Dezvăluirile lui Mitică: „Știi ce are la Constanța? Stă pe un milion pe lună în buzunar!”

Gigi Becali este un etalon al averii în fotbalul românesc, fiind de aproape două decenii implicat în sportul rege și susținându-și constant echipa financiar. Dumitru Dragomir a vorbit despre Dan Șucu, cel care a început să investească sume mari la Rapid, comparându-l astfel cu rivalul său de la FCSB.

Dezvăluirile lui Mitică despre Dan Șucu: „Știi ce are la Constanța? Stă pe un milion pe lună în buzunar!”

De la venirea lui Dan Șucu în conducerea Rapidului, echipa bucureșteană a crescut exponențial. Giuleștenii au parte de salarii mari, de condiții foarte bune, de transferuri pe sume importante și multe alte beneficii care să conducă către performanță. Cea mai recentă decizie a omului de afaceri a fost aducerea pe banca tehnică a lui Marius Șumudică, aspect lăudat chiar și de Gigi Becali.

Dumitru Dragomir a dezvăluit în direct la „MAX Profețiile lui Mitică” ce avere ar avea finanțatorul Rapidului. Fostul șef LPF a lăudat una dintre proprietățile lui Dan Șucu, de la Constanța. Întrebat dacă Șucu este aproape să îl întreacă pe Becali la avere, Dragomir a dat răspunsul imedait.

„Sunt destui mai bogați decât Gigi. Nu știu dacă Șucu e mai bogat decât Gigi, dar minte are să știi… Am fost la Constanța să cumpăr o masă cu niște scaune pentru terasă, și m-am dus cu nevasta la Șucu.

Știi ce are la Constanța? De aici la mall, de la tine până la Promenada, magazinul lui. Cred că are 3000 de articole. Dacă la Constanța are așa…

„N-am mai văzut așa ceva…”

Și mai are încă 5-6-7 în toată țara. Înseamnă că stă pe un milion, două pe lună în buzunar! N-am mai văzut așa ceva… E mai mare decât magazinul pe care îl are aici în Mall.

Are pământ, peste 200 de hectare am auzit, nu știu dacă e adevărat… 400 de milioane numai pământul. Pe lichidități Gigi stă cel mai bine”, a dezvăluit Dumitru Dragomir la „MAX Profețiile lui Mitică”.

Se pregătesc noi transferuri la Rapid

Rapid pregătește noi transferuri cu care să își consolideze echipa. Unul dintre țintele giuleștenilor este Alexandru Dobre, stranierul despre care Horia Ivanovici a dezvăluit la FANATIK SUPERLIGA că este în atenția echipei bucureștene.

Despre interesul pentru Dobre a vorbit chiar președintele Viorel Moldovan, care a spus că: „Știm situația lui, știm că e liber de contract după despărțirea de Famalicao.

Suntem la zi, suntem la curent cu tot ce a făcut acolo. Este o soluție și el. Mai ales acolo în banda dreaptă. Noi căutam astfel de jucători, experimentați, pentru că avem foarte mulți tineri pe care trebuie să îi încadrăm. Și avem nevoie de experiență”, a dezvăluit Viorel Moldovan la FANATIK SUPERLIGA.

Dumitru Dragomir a vorbit despre averea lui Dan Șucu

Please follow and like us:
Pin Share