Daniel Niculae a pus tunurile pe Neil Lennon: „S-a îngălbenit gazonul de atâta profesionalism”

Daniel Niculae a pus tunurile pe Neil Lennon: „S-a îngălbenit gazonul de atâta profesionalism”

Rapid a decis să își schimbe antrenorul zilele trecute. Giuleștenii l-au demis pe Neil Lennon și l-au adus pe Marius Șumudică. Se pare că tehnicianul nord-irlandez continuă să fie criticat.

Daniel Niculae, atac la adresa lui Neil Lennon: „S-a îngălbenit gazonul de atâta profesionalism”

Chiar dacă Daniel Niculae nu mai este președintele Rapidului, nu a rămas indiferent de situația de la club. Fostul oficial al giuleștenilor a fost deranjat de ipostazele în care a fost surprins Neil Lennon în mandatul său scurt la echipă.

Deși Rapid are acum un nou tehnician, Daniel Niculae nu s-a abținut să îl critice pe Neil Lennon. Fostul internațional român a ținut să îl atace pe nord-irlandez pentru faptele comise.

Profesioniștii care au fost aduși în vară? S-a îngălbenit puțin gazonul la baza Constructorul și prin alte locuri prin București de atâta profesionalism. Dar mai bine mai târziu decât niciodată.

Mă bucur că Marius Șumudică a ajuns să antreneze Rapidul și acum cred că toată lumea ar trebui să-l susțină. Trebuie răbdare, pentru că o echipă nu se creează de pe azi pe mâine.

Au fost foarte multe schimbări. Au fost aduși mulți jucători străini. E o strategie greșită cu mulți jucători, părerea mea. La Rapid, o treime dintre jucătorii străini nu au vibe-ul acela”, a spus Daniel Niculae la DigiSport.

Gigi Becali știe care a fost planul lui Neil Lennon de fapt

Schimbarea de antrenor de la Rapid a fost comentată și de Gigi Becali. Patronul celor de la FCSB știe ce s-a întâmplat de fapt cu Neil Lennon, dezvăluind planul adevărat al tehnicianului.

Latifundiarul din Pipera consideră că nord-irlandezul a acționat în mod voluntar, spunând despre el că: „Ăluia i-a convenit, cred că expres a făcut-o. ‘Lasă, mă, fac la mișto, să mă dea afară, ca să îmi dea banii’. Pe urmă, s-a dus omul la bere frumos, a luat și vreo 7-800.000 euro, un milion”, a spus Gigi Becali la Palat.

Pentru Rapid urmează meciul deosebit de important cu Poli Iași. Marius Șumudică debutează oficial în noul său mandat vineri seară, în deplasare, de la ora 22:00.

Please follow and like us:
Pin Share