David Popovici s-a calificat în semifinale la 100 de metri liber. Când înoată pentru calificarea în finală

David Popovici s-a calificat în semifinale la 100 de metri liber. Când înoată pentru calificarea în finală

Campionul olimpic de la 200 de metri liber, David Popovici, a înotat marți la prânz în serii în întrecerea de 100 de metri și s-a calificat în semifinale.

Popovici a înotat în penultima serie, a noua dintre cele 10 ale concursului și a terminat pe primul loc, cu timpul de 47:92. Este al treilea cel mai rapid timp din serii.

David Popovici a întors al cincilea, dar a recuperat pe a doua lungime a bazinului, câștigând in extremis cursa, cu un timp de 47,92 secunde, cu o sutime de secundă mai rapid decât maghiarul Nandor Nemeth.

Optzeci și șase de sportivi au obținut calificarea la Paris și au fost repartizați în zece serii. Românul, care are al doilea timp al sezonului, 46,88, înregistrat la Belgrad, luna trecută, va înota în penultima alături de Nandor Nemeth (Unagaria), Chris Giuliano (SUA), Andrej Barna (Serbia) sau Diogo Ribeiro (Portugalia).

În ultima serie au fost repartizați Pan Zhanle (China), Kyle Chalmers (Australia) și Matthew Richards (Marea Britanie), vicecampionul de la 200 metri liber.

În sesiunea de seară sunt programate semifinalele acestei probei la orele 21:30 și 21:36. David Popovici a deținut recordul mondial, 46,86 s, până când chinezul Pan Zhanle l-a îmbunătățit în luna februarie a acestui an, oprind cronometrul la 46,80s.

Caeleb Dressel, campionul olimpic en titre, nu va fi prezent la start, el fiind depășit de la concursul de selecție al SUA de Chris Giuliano și Jack Alexy.

Dressel este prezent la Paris și deja și-a trecut în palmares o medalie olimpică de aur, cu ștafeta de 4×100 m liber.

  

  

Please follow and like us:
Pin Share