De 27 de ani, România nu a mai marcat trei goluri în trei meciuri consecutive! Ultima dată am obținut un loc la Cupa Mondială

De 27 de ani, România nu a mai marcat trei goluri în trei meciuri consecutive! Ultima dată am obținut un loc la Cupa Mondială

Ultima dată când România reușea o astfel de performanță, „tricolorii” obțineau un loc la Cupa Mondială din 1998, care este de altfel și ultima Cupă Mondială la care a participat România până în prezent.

De 27 de ani, România nu a mai marcat trei goluri în trei meciuri consecutive

Naționala României a ajuns la trei meciuri oficiale consecutive, în care fotbaliștii lui Mircea Lucescu au reușit să marcheze trei goluri, fiind într-o perioadă bună a istoriei.

În 1997, mai precis în preliminariile pentru Cupa Mondială din Franța, „tricolorii” reușeau o astfel de performanță și obțineau calificarea la turneul final, conduși în teren de către Gică Hagi.

Meciurile României din 1997:

Romania-Macedonia 4-2 (20.08.1997)
Liecthenstein-Romania 1-8 (06.09.1997)
Romania – Islanda 4-0 (10.09.1997)

Tot în acele preliminarii, România a mai bifat o serie asemănătoare:

Islanda – Romania 0-4
Macedonia – Romania 0-3
Romania – Liechtenstein 8-0

Mircea Lucescu a mai reușit de-a lungul timpului o perioadă asemănatoare în 1982, însă nu a fost o serie formată din meciuri oficiale:

Chile – Romania 2-3 (18.05.1982, amical)
Romania – Japonia 4-0 (15.07.1982, amical)
Romania – Japonia 3-1 (18.07.1982, amical)

„Nu cred că s-a mai întâmplat recent să câștigăm trei meciuri la rând!”

Răzvan Marin, autorul unui gol în confruntarea cu Cipru, a vorbit despre seria bună a echipei naționale: „Nu cred că s-a mai întâmplat de mult să câștigăm trei meciuri la rând, trebuie să fim pregătiți și după Nations League să mergem să ne calificăm la Cupa Mondială.

Mergem în Lituania cu gândul de a lua alte trei puncte, dacă vom câștiga și acolo în proporție de 90% vom termina pe primul loc. Cred că asta ne-a făcut să ajungem în acest punct… maturitatea, experiența pe care am acumulat-o în acești ani”.

Cred că ne-am făcut meciul ușor, am marcat trei goluri și ne-a ajutat mult. În a doua repriză, am scăzut ritmul, dar sunt fericit pentru cele trei puncte.

Le spuneam și băieților că mă fac golgheter dacă mai scot mult penalty-uri. Nu mă motivez, dar îmi păstrez concentrarea la un nivel înalt, lucrez mult mental, analizez portarii”, a mai spus Răzvan Marin.

Please follow and like us:
Pin Share