Dacă ai încercat vreodată să pregătești un sandviș cu ton în prezența unei pisici, cu siguranță ai observat cât de mult iubesc aceste animale tonul. De ce pisicile devin atât de entuziasmate când simt mirosul de pește a fost subiectul unui nou studiu care a investigat receptorii gustativi din gura felinelor noastre. Rezultatele cercetării dezvăluie că totul are legătură cu gustul umami.
Pisicile și gustul umami
Pisicile sunt carnivore stricte, ceea ce înseamnă că nu pot supraviețui doar cu alimente de origine vegetală și trebuie să consume carne pentru a-și satisface nevoile nutriționale. Umami este unul dintre cele cinci gusturi de bază ale mamiferelor, alături de dulce, sărat, acru și amar. Spre deosebire de oameni, pisicile nu pot simți gustul dulce deoarece nu au proteinele necesare pentru a percepe acest gust. De asemenea, au mult mai puțini receptori pentru gustul amar decât oamenii, ceea ce înseamnă că nu reacționează la amărăciune în același mod.
Cercetătorii au descoperit că pisicile nu doar că pot detecta gustul umami, dar receptorii lor gustativi sunt capabili să detecteze moleculele umami care se găsesc în concentrații mari în peștele de ton. Această capacitate de a simți gustul umami este datorată prezenței a două gene esențiale: Tas1r1 și Tas1r3. Până recent, se știa că pisicile au doar gena Tas1r3, însă noile descoperiri au arătat că dețin și gena Tas1r1, explicând astfel de ce sunt atât de atrase de pește și în special de ton, scrie IFLscience.
Diferențe între oameni și pisici
Deși există unele similitudini între genele receptorilor gustativi la pisici și oameni, modul în care funcționează acești receptori este diferit. La oameni, aminoacizii se leagă mai întâi de receptorii umami, urmate de nucleotidele care întăresc acest răspuns. În cazul pisicilor, procesul este inversat: nucleotidele activează receptorii umami primele, iar aminoacizii intervin ulterior. Acest mecanism unic ar putea explica de ce pisicile preferă gustul bogat în umami al tonului.
Studiul care confirmă preferințele felinelor
Pentru a înțelege mai bine preferințele pisicilor, echipa de cercetători a desfășurat un experiment în care au oferit 25 de pisici mai multe boluri cu apă, unele conținând concentrații variabile de aminoacizi și nucleotide, iar altele apă simplă. Pisicile au preferat în mod evident bolurile cu molecule din alimente bogate în umami, cum ar fi histidina și inosina monofosfat (IMP), ambele fiind prezente în cantități mari în ton.
Această combinație specifică de IMP și histidină pare să fie cheia pentru obsesia pisicilor cu tonul. Gustul umami pronunțat, produs de aceste două molecule, este extrem de atrăgător pentru feline, explicând astfel comportamentul lor entuziast față de peștele de ton.
Specialiștii au ajuns la concluzia că motivul principal pentru care pisicile preferă peștele, în special tonul, este legat de gustul umami și de modul în care receptorii lor gustativi reacționează la combinația specifică de nucleotide și aminoacizi din acest aliment. Așadar, data viitoare când Felix îți cere insistent pește, vei ști că nu doar mirosul este de vină, ci și o combinație fascinantă de știință și preferințe biologice.
