De ce plâng la imn Drăgușin, Rațiu, Marius Marin? ”România? Mafia, aurolaci!”

Hotelul pare să fie vechi, nu deteriorat, dar nemodernizat și cumva rămas înțepenit în alt timp, e ca unul de la mare de la noi pe care statul a uitat să-l mai privatizeze și l-a lăsat în picioare doar ca pe un vestigiu bun să amintească despre un trecut. În Wurzburg, ”vechi” nu poate însemna foarte vechi. Al doilea Război Mondial a fixat o limită pentru vechime atunci când nouă clădiri din zece au fost bombardate până la distrugere.

România – Olanda, încă o aventură pentru ”Galbeni” la Euro 2024

Din recepția de la Maritim ies doi, bărbat și femeie. Cam la șaptezeci de ani fiecare, poate chiar un pic peste. Eleganța lor amintește și ea de alte timpuri și se potrivește cu hotelul învechit. Ea e îmbrăcată cu o rochie albă și-i place să vorbească mult și tare, el e discret sau posomorât de-a binelea, lipsit de chef.

Amândoi ne văd acreditările pe care scrie mare EURO 2024 Germany și femeii i se pare un bun pretext pentru o conversație. ”De unde sunteți?”. ”Din România”. ”Uau!”. Exclamația e de fapt o atenționare pentru soțul ei, care se întoarce cu fața către noi, deranjat, că fusese implicat.

”Avem aici jurnaliști din România!”. ”The Yellows”, zice bărbatul. Imaginile cu tribune pline cu suporteri ai echipei naționale le-au fixat nemților și tuturor celor interesați de acest European galbenul sinonim cu românii. Vorbim un pic despre meciuri, despre turneu. Bătrânul este, în mod evident, interesat de fotbal, chiar pasionat.

Femeia continuă să fie exuberantă, gesticulează încontinuu și vorbește tare fără un subiect clar, numai ca să întrețină conversația cât ea și soțul ei așteaptă un taxi. Bărbatul pare să fie obosit sau scârbit să păstreze cursul formal, politicos al discuției. Se întoarce cu totul către noi, încetează să se mai uite nerăbdător către capătul străzii de unde trebuia să apară taxiul.

Cum ne văd unii germani și poate că nu numai ei: ”România? Mafia! Aurolaci!”

”România, Mafia!”, ne spune și plesnește aerul cu mâna, adică ”haideți să încetăm cu prostiile! Vă știu eu bine pe voi!”. Îi spunem că Bucureștiul e un oraș foarte sigur în care ne putem plimba pe străzi și la ora patru dimineața fără să ne temem, așa că România nu este sinonimă cu Mafia.

Nici nu ne mai privește, continuă să vorbească spre soția lui ca și cum ar încerca s-o prevină nu care cumva să ne creadă: ”Kinder… Kanal!”. Și completează cuvintele cu gesturi explicite cu care descrie prizatul. Copii care trag pe nas în canalizări. Aurolaci. Au trecut 35 de ani de la Revoluție și tot nu scăpăm de imaginile acelea care circulau la începutul anilor 90 pe toate televiziunile din lume!

Vreo cinci milioane de români muncesc în străinătate, mulți dintre ei sunt chiar în Germania. Am întâlnit în zilele acestea o familie care tocmai cumpărase o pensiune cu un milion și treisute de mii de euro. Naționala a avut câte treizeci de mii de suporteri la fiecare meci, peste tot: Munchen, Koln, Frankfurt. Români care plătesc sume enorme pentru avioane, pentru bilete de meciuri, pentru camere în hoteluri de patru stele.

De ce plâng la imn Drăgușin, Rațiu, Marius Marin, tricolori care nici măcar nu vorbesc bine românește?

Și tot nu scăpăm de imaginile acelea, de ștampilele pe care ni le-au pus! Cum crede cineva că e posibil să plângă zeci de sportivi și zeci de mii de suporteri la imnul unei țări care e sinonimă cu Mafia și cu aurolacul?! De ce plânge Racovițan, care abia vorbește limba română? De ce plânge Rațiu, care se descurcă doar în spaniolă?

Drăgușin, care a fost adult doar în Italia și în Anglia, nu mai vedea fără să-și șteargă lacrimile înaintea meciului cu Ucraina. Cum de îi unește pe toți imnul unei țări pe care uneori e mai bine să n-o pomenești? ”Chiar dacă am ajuns în Germania în 1988, când eram copii, uneori nemții detectează un accent la noi. Și atunci preferăm să nu spunem că suntem români. Am avut parte de reacții urâte, oamenii își duc instinctiv mâinile la buzunare când spunem că suntem din România, ca și cum sigur am intenționa să le furăm ceva”, povestește familia-patroană a pensiunii de un milion treisute de mii de euro din Wurzburg.

Poate că aceasta ar fi o explicație pentru legăturile magice apărute din senin într-un lot eterogen și între fotbaliști și suporteri adunați din toate colțurile Europei, ambiția disperată a tuturor de a arăta că nu suntem chiar așa cum ne văd! Poate că Rațiu, Drăgușin, Racovițan, Pușcaș, Marius Marin s-au trezit și ei că oamenii își protejau buzunarele atunci când îi auzeau vorbind românește. Patriotism născut din frustrare.

Articol realizat cu sprijinul VODAFONE, partener de conectivitate al FANATIK la Euro 2024.