De la Hagi, la Lucescu, după Iordănescu…

RMAG news

E clar că despre “Iedi” Iordănescu tre’ să vorbim numa’ de bine! Omul e conştient că norocul vine o dată la o sută de ani şi că nu are echipă pentru mondiale, motiv pentru care s-a retras “în plină glorie” şi cu o cotă maximă ca antrenor. Va fi bine pentru el, dar eu nu cred în vrăjeala ipocrită cu grija pentru familie. Peste câteva luni îl văd antrenor în Golf, cu câteva milioane de dolari pe an salariu! Câte familii ar refuza o asemenea pleaşcă?! In fond, “Iedi” are dreptate; acum trebuie să exploateze la maximum momentul favorabil, în loc să-şi ia o ploaie de înjurături dacă nu duce naţionala la mondiale! Nu mai vorbesc de o grămadă de bani pierduţi! Eu îl înţeleg, dar s-o lase mai moale cu motivul abandonului, fiindcă noi nu suntem fraieri şi ştim manevrele din fotbal! Una peste alta, Cooperativa “FRF Burleanu” i-a dat o şansă nemeritată când era un neica-nimeni, iar “Iedi” al nostru a fugit când a simţit că e pe cai mari, invocând motive pe care nu le-ar crede nici măcar un copil de grădiniţă!

A urmat o nouă manipulare clocită în laboratoarele securiste de la FRF: nominalizarea lui Gică Hagi ca selecţioner. A fost o modalitate de a închide gura lumii! Numai un idiot putea crede că “Regele” poate accepta o ofertă în care el risca totul şi Federaţia nimic! Gică Hagi trebuia să renunţe la proiectul FCV Farul Constanţa, unde a investit milioane de dolari din buzunarul propriu, sponsorii atraşi de brandul Hagi s-ar fi retras şi ei, lăsând în urmă o gaură de milioane de euro în bugetul clubului, construcţia noului stadion din Constanţa ar fi fost pusă pe “stand by”, iar echipa ar fi intrat în zona retrogradării, unde se află în acest moment. Nu în ultimul rând, plecarea lui Hagi de la Farul ar fi fost un act de trădare faţă de cumnatul, colegul şi prietenul lui Gică Popescu, arestat şi aruncat în puşcărie cu o zi înainte de “alegerile” de la Cooperativa “FRF Burleanu”! Ce primea Hagi în schimb? Un salariu de puţin peste 300.000 dolari pe an şi spectrul unui eşec previzibil la cârma unei echipe cu şanse mici de calificare la mondialele din 2026. Puneţi în balanţă oferta “FRF Burleanu” şi trageţi concluziile! Din fericire, Hagi s-a prins la timp şi nu “a pus’ botu’! “Regele” e mai deştept şi mai onest decât cred neo-securiştii de la Cooperativă!

Numirea lui Mircea Lucescu la cârma naţionalei a fost soluţia cea mai comodă. O şmecherie bine calculată, din care Cooperativa, deşi joacă la două capete, va ieşi bine! Dacă ne calificăm la mondialele din 2026 (lucru greu de realizat cu jucătorii pe care îi avem în acest moment!), Lucescu va fi din nou pe cai mari şi va conduce naţionala în America la peste 80 de ani – un record greu de bătut! Dacă NU, lumea va spune că antrenorul cel mai titrat din istoria fotbalului românesc a încercat să facă ceva cu o echipă pe care chiar şi Hagi a refuzat-o! Indiferent de rezultat, oamenii Cooperativei “FRF Burleanu” se vor umfla în pene şi vor încasa bani grei fără să facă nimic! Toată lumea va fi mulţumită şi se va pune batista pe ţambal sau cireaşa pe tort!

New York, 2 august 2024

The post De la Hagi, la Lucescu, după Iordănescu… appeared first on Cotidianul RO.

Please follow and like us:
Pin Share