Nu este vorba nici pe departe despre democrație, „stabilitate” în proximitatea războiului și toate celelalte bla-bla-uri cu care PSD și PNL ne împroașcă de când și-au dat mâna la guvernare sub bagheta dirijorului de la Cotroceni, ci despre lupta cu orice mijloace pentru eternizarea la putere, în bună măsură dincolo de democrație și oarecum în disprețul ei.
La ordinul de stânga-mprejur dat de dl Iohannis, în urma refuzului de job mult visat la NATO și UE, cele două partide-pudel au schimbat din nou datele alegerilor, bătându-le de data asta în cuie: 24 decembrie (primul tur prezidențial), 1 decembrie (parlamentare) respectiv 8 decembrie (al doilea tur prezidențial). Ce derivă de aici?
Din capul locului, intercalarea parlamentarelor între cele două tururi prezidențiale creează discrepanțe psihologice în rândul unui electorat foarte emoțional. Automat, cei doi câștigători ai turului întâi își umflă partidele la urnele parlamentare, iar perdanții și le trag în jos sau dispar în ceață. Practic, în preziua scrutinului parlamentar, nu se mai poate face campanie electorală (pentru parlamentari), dar se poate face campanie pentru cei doi berbanți ieșiți din turul întâi. Ceea ce se va răsfrânge evident asupra creșterii sufragiului pentru partidele lor. Așadar, vom asista probabil la o polarizare a structurii parlamentare în favoarea a două partide. Care e posibil să nici nu mai aibă nevoie de UDMR ca să facă noul guvern. Totuși, UDMR, care, ne amintim, a făcut propunerea legislativă inițială de potențială devansare a prezidențialelor pe gustul cui trebuie, va primi un os de ros pentru supușenie și bună purtare.
Cine câștigă în turul întâi? La prima și la a doua vedere, evident, reprezentanții celor două partide mari, care au mașinăriile necesare și capabile să ducă o campanie cât de cât convingătoare, să controleze procesul electoral, să numere voturile etc. Din acest punct de vedere, PSD și PNL sunt în pole position. Ăștia sunt în stare să se suie și pe saci, ca la Verdun (unde ești tu, Clotilda, cu graseierea și cu sacii tăi cu tot?), și nu pleacă din secțiile de votare până „nu se pupă cheia.”
Or, acesta este și dezavantajul major al dlui Geoană – că a rămas fără partid. (Pe lângă că a rămas și fără ceasurile lui Vanghelie.) Plus că, ne amintim, s-a deconspirat în direct și la o oră de vârf – ceea ce zău că nu se face. În aceste condiții, se pune întrebarea cât de independent este dl Geoană. El este un PSD-ist năpârlit (pârlit nu este deloc, via familia Costea și alte famiglii) și un acoperit de glorie. Dar în plus, este și sponsorizat cu bani grei pentru această campanie. De către cine? Nu știm. Este dl Geoană „independent” față de sponsorii lui – pe care noi, alegătorii, nu-i cunoaștem? A spune că Mircea este cu o clasă intelectuală peste contracandidații săi nu e suficient. Mai trebuie să știm și cine îi dă lui clase (în afară de lobby-ul evreiesc din America).
Între timp, au început să apară și alte belele pentru „independentul” nr. 1. Cum ar fi, deopotrivă, acuzația de plagiat (pe care, nota bene, nu a negat-o, ci a perifrazat-o), dar și… onor dna Birchall. Apariția acestei vivandiere fără cal în turf, așa, out of the blue (cum ar spune soțul de la Londra, unde-și au sediile și MI5, și MI6), pe lângă că readuce în prim-plan „trecute gesturi de doamne și domnițe” – pe care Mihaela, dragostea mea, le-ar vrea uitate –, are, în primul rând, misiunea de a șubrezi câmpul așa-zișilor independenți, adică de a-i smulge lui Mircea măcar o ciozvârtă de procent, „ajutându-l” astfel, cât de cât, să cadă pe locul trei, de exemplu, sub dl Ciucă.
Căci, din punctul de vedere comun Ciolacu-Ciucă, Geoană nu trebuie să intre în turul al doilea. El nu este pe placul dlui Iohannis (cu atât mai mult cu cât Unchiul Sam n-a dat nimic la schimb…) și deci nu se va alege. Ca să-și păstreze imunitatea nereperată, dl Iohannis are mai multă încredere – după dl Ciucă bineînțeles – în dl Ciolacu decât în dl Geoană… De aceea, în primul rând, dl Ciucă, mort-copt, trebuie să intre în turul al doilea. Unde, dacă intră, va câștiga, indiferent de concurent.
Cursa de mârțoage va fi arbitrată de Simion și Lasconi, dar de pe poziții diferite: în timp ce liderul AUR ne anunță că îi rejectează pe ambii candidați de partid, liderul USR – care, între timp, și-a mai agățat o cruce la gât – îl va andorsa pe reprezentantul dreptei. Încă un motiv ca dl Ciucă să câștige în final. În orice caz, niciunul dintre cei doi nu riscă să-și dea demisia la sfârșit. Avantajul outseiderului.
Și totuși, dacă, prin absurd, dl Ciucă nu intră în turul al dolilea? Aici intervine prietenul care la nevoie se cunoaște. Dl Ciolacu intră sigur în turul al doilea. (E-adevărat că sondajele CURS și INSCOP se bat cap în cap, dar, mai nou, ele trebuie citite ca niște Doxuri din vechime. E ceva ce nu e fake în țara asta?) Dl Ciolacu este împins discret pe scări (în sus, în jos – nu contează) de căpitanii lui: Grindeanu, vedeta încliftată de pe Bega („N-are niciun motiv să nu candideze…”) și Tudose, cuțitarul de Brăila, care nici măcar nu se sfiește să facă mișto de șefu’ ( „Nu mai candidează în noiembrie ?! Ce-a vrut să spună poetul?”).
Pe jumătate, amândoi se înșală. E-adevărat că scapă de Ciolacu și fiecare avansează câte o treaptă dacă acesta ia Cotrocenii, dar nu e adevărat că scapă de el și dacă nu ia Cotrocenii – deoarece atunci va rămâne totuși președintele partidului, fiind imediat nominalizat prim-ministru de către Ciucă. Ciolacu este un mediocru supraviețuitor – ceea ce este combinația perfectă pentru clasa politică de azi. De el nu poți să scapi cu una, cu două. E mare șolticar. Dacă n-ar fi decât să observăm că el a avut inspirația să se care de la doctorat la timp pentru a nu fi nevoit să plagieze, ceea ce contracandidații lui – Ciucă și Geoană – n-au avut atâta glagorie să facă.
În această cheie trebuie citită și amenințarea lui cum că va supune congresului partidului candidatura lui Geoană. Șantajul e clar : „Îl vreți pe Geoană reprezentant, luați-vă răspunderea. În caz de eșec, nu-mi cereți mie să-mi dau demisia.” Nu și-o va lua nimeni, răspunderea.
Același raționament i se aplică și dlui Ciucă. Se-alege la Cotroceni, vine Rareș; nu se alege – nu vine nimeni, pentru că Ciucă rămâne președintele partidului, fiind nominalizat imediat prim-ministru de către Ciolacu. Cei doi negustori de piei de cloșcă sunt, fiecare, plasă de siguranță pentru celălalt, din cauză că sunt lipiți prin actuala guvernare mai dihai ca Emisferele de Magdeburg. La drept vorbind, de-asta a și fost inventată această guvernare struțo-cămilă – ca să pretindă, ca alibi, că sunt lipiți unul de altul ca marca de scrisoare și deci, la o adică, pentru supraviețuire, partidul trebuie să înghită o broască vie – recte pe celălat candidat la Cotroceni.
Într-adevăr, dacă Ciucă nu reușește să vină în primii doi, Ciolacu – odată intrat în turul doi – va primi imediat sprijin, la chemarea trîmbițată a ostașului poznaș, de la… PNL (în numele „stabilității”, desigur). Pentru ca, odată uns președinte, Ciolacu să-l nominalizeze pe Ciucă prim-ministru, păstrând astfel coaliția la guvernare. După care fiecare va putea să-și vadă liniștit de oasele lui de ros.
Iar dacă intră amândoi în turul doi, deal-ul rămâne același: nu se vor ataca (pasămite, campanie pozitivă!) și – oricare dintre ei ajunge președinte – îl nominalizează pe celălalt prim-ministru. În acest fel ratarea poziției prezidențiale nu se va lasă cu debarcarea și aruncarea împricinatului la câini (vezi cazurile Năstase, Ponta, Dăncilă), pentru că va fi contra-balansată de obținerea prim-ministeriatului. Astea-s jocurile. Struțo-cămila se va transforma în camarila propriei camarile. Rien ne va plus.
Nu găsesc o imagine mai adecvată pentru a fixa ce se întămplă lunile acestea în România decât secvența finală din filmul „Blow Up”, capodopera din 1966 a lui Antonioni: un grup cu fețele vopsite în alb, stând pe marginea unui teren de tenis, urmărește cu real interes – întorcând sacadat privirile, stânga-dreapta, stânga-dreapta – cum alți doi dintre ei „joacă” tenis cu o minge imaginară și rachete imaginare.
The post De la struțo-cămilă la camarilă appeared first on Cotidianul RO.
