De unde răsare extrema dreaptă? Din bătaia de joc centristă, tip Macron, Biden, von der Leyen

Tot auziți zilele astea despre amenințarea extremei drepte, în UE, în SUA, despre populism ultraconservator pe la Putin sau Erdogan. Ce se explică mai puțin e cum se ajunge la extrema dreaptă, de ce adună voturi din clase muncitorești, dintre tineri?

Ce e extrema dreaptă? S-au scris biblioteci, dar, în principiu, e alunecarea către propuneri extreme și inginerii sociale care calcă în picioare drepturi fundamentale: de la etnii care sunt suspecte de starea vieții cotidiene (evrei, musulmani, romi etc.), la tot felul de țapi ispășitori (marxiști, gay, elite ascunse). 

Extrema dreaptă nouă, cea care a invadat Europa, a crescut dintr-un motiv simplu: centrismul european reprezentat de populari, liberali verzi sau nu, social-democrați, s-a instalat într-o stare de conducere permanentă, încercând să tot bage sub preș probleme evidente care pot fi rezumate cel mai simplu și cu exemple românești: omul de rând o duce rău, băncile duduie de profit și nu plătesc taxe, nu dau împrumuturi, nu fac nimic; avem noi profituri la nivel mare corporatist, protecția pentru consumator sau antreprize familiale e varză; avem piețe imobiliare blocate în prețuri extraterestre și acces pentru tineri săraci ioc; puteți completa și singuri, sunt toate teme pe care nu le auziți de la politicienii noștri puse în prim-plan.

Extrema dreaptă a fost un soi de sperietoare de serviciu împotriva inamicilor neoliberalismului, un curent liberal extrem care a încurajat piețe libere, privatizări, optimizări de profituri etc. A folosit perfect unui Macron care a ajuns cu acest algoritm în finale electorale unde alegătorii se trezeau mereu nevoiți să voteze „normalul” Macron împotriva „anormalei” Le Pen. 

Avem astfel de sperietori și în Germania, și în România. AUR e numai bun să te coalizezi împotriva lui, iar Ciolacu are șanse la președinție, tocmai pentru că dreptei îi va fi dificil (sperăm, cu toții, dar nu e garantat) să se afișeze cu tot soiul de cripto-legionari. Șoșoacă e extrema extremelor, promovată intens și suspect (probabil diverse calcule ale serviciilor) de media, pentru a mai tăia din avântul AUR.

Care e problema? Păi, încet, astfel de extreme drepte se „normalizează”. Le Pen a învățat practic un discurs al conservatorilor ceva mai moderați, a mai presărat și niște măsuri sociale pe deasupra, și încet va deveni și ea, precum Meloni din Italia, un lider care vorbea ca toți liderii de până acum. 

La noi, AUR încearcă același lucru, negându-și unele valori ultrareacționare, susținând chestiuni populiste de tip lupta cu „sexomarxiștii”, o tâmpenie vehiculată de mai toți liderii, lupta antiavort, campanii religioase și poze cu domnitori. Însă extrema dreaptă joacă acum un rol super conformist – noi nu deranjăm pe nimeni, noi vrem doar puterea, dup-aia vedeți voi.

De ce e de vină centrismul european, la noi reprezentat de PSD-PNL-USR-UDMR? Pentru că aceștia au avut puterea decenii și singura lor grijă a fost să descurajeze măsurile spectaculoase de stânga (drepturi din ce în ce mai clare pentru lucrători, investiții în industrii noi, taxarea corporațiilor etc.) și să încurajeze dezbateri despre nimic cu „amicii” de extremă dreaptă. 

Le Pen nu a făcut decât să preia criticile la adresa stângii și să le radicalizeze, alimentând inteligent un sentiment al conspirației, astfel încât oamenii să nu simtă că în ansamblu și politicile ei sunt tot de dreapta, sunt tot pro-averi, pro-business, doar că pentru businessuri naționale, nu transnaționale. 

Tot așa, la un nivel de genunchiul broaștei, încearcă să vă explice și Simion cum apără patronatul românesc de cel străin: păi, cu ce bani? – tot cu bani culeși de la amărășteni, că doar nu i-ar taxa pe ăia care îi sprijină campania.

Avem un vot contra

Ce trebuie să înțelegem nu e că, vai, s-au făcut cetățenii extremiști de dreapta peste noapte! Fenomenul e mult mai complex. Partea simplă e că, în Franța, au devenit anti-Macron. Iar motive au fost destule. Economic vorbind, lupta cu inflația, cu precarizarea, nu a fost una serioasă nicăieri în UE. 

Macron conduce „cum conduce un CEO o companie”, spunea cineva, adică orientat spre marile afaceri. Apoi, Macron a avut atitudini ultra contradictorii în ce privește războiul din Ucraina – ba încerca să facă pace și să tempereze avântul americanizat al UE prorăzboi, ba, în ultimele 6 luni, a ajuns să susțină cele mai avântate programe de intervenție europeană pe front.

Europenii, că or fi ei francezi sau români, oricâte diferențe ar sta între ei, au totuși nevoie de reprezentări populare ale problemelor lor. Creșterea prețurilor, stagnarea salariilor, amenințarea locurilor de muncă prin pierderea luptelor economice cu China, în principal, toate astea trebuie discutate pe bune, nu în sloganuri. 

Liderii centriști, liberali, social-democrați, o parte din verzi, nu o fac! Este încurajată doar un soi de lâncezeală politică, presărată cu lupte culturale sau identitare. Centrismul a preferat să se bată în „progresism” cultural cu ultraconservatorii până când ultraconservatorii și extrema dreaptă au început să câștige public pentru că erau percepuți drept antiputere în general.

Centrismul democraților lui Biden a ajuns și el într-o criză oribilă, cu un candidat care nu se mai poate concentra într-o dezbatere, cu o lipsă clară de idei în cum să mai mobilizeze electoratul. Macron și-a pus în cap trei sferturi de Franță, cum vedem din rezultatele primului tur de parlamentare, votul nu e unul neapărat pentru Le Pen, cât e anti-Macron. 

Ca să dăm o idee despre ce se întâmplă, să constatăm că bună parte din electoratul gay votează cu Le Pen – mai ales după ce aceasta a lăsat-o mai moale cu revenirea asupra legilor cu căsătoria – și ne arată că nu mai e evidentă împărțirea dintre „progresiști” și conservatori.

În Europa am avut un val de voturi pro extrema dreaptă și pentru că au fost voturi anti von der Leyen, cu tot ce reprezintă ea, o formă de Europă anemică, dar agresivă când e să instalezi noi piețe libere sau să încurajezi lobby în diverse direcții, indiferent de consecințele asupra populației.

În România, centrismul de tip Ciolacu-Ciucă-Iohannis atrage deja un bloc de votanți împotrivă, votanți care n-au grețuri să voteze cu AUR. USR-ul cu Lasconi președintă vrea să prindă voturi tot din zona asta „anti”, să mai ia și de la AUR – un calcul naiv, care deocamdată mai mult exclude electorat decât atrage.

Însă ce e clar e că ai extrema dreaptă pentru că ai tot demonizat, ca centrist, măsuri îndrăznețe de stânga, populare. Oamenii văd o Chină prosperă cu un stat jucător, nu state minore și neputincioase, cum propune neoliberalismul. (Până și pentru capitaliști, China a ajuns și model, și sperietoare.) Și se întreabă atunci de ce aud de la centriști văicăreală toată ziua despre naționalizări, antisubvenții etc. Cine mai pune botul la acest neoliberalism mort deja de la precedenta criză din 2010? Și pe cine ajuți, dacă tot intervii cu bani publici ba pentru bănci, ba pentru industrii verzi care dup-aceea taxează prin preț tot sărăcimea?

Centrismul laș politic, fără idei, cu demonizări aruncate public (etichetele de putinist, antisemit, marxist zboară nebune prin spațiul public) se vede înlocuit de copilul veninos crescut la sân, extremism de dreapta care acutizează conflicte de tip industrii subvenționate vs industrii noi și tehnologii noi, conflicte între clase de mijloc și clase de jos, între corporații continentale și corporații „patriotice” zonale. Mai mult, acest centrism blând s-a dovedit isteric pro război, nu a făcut nimic să oprească măcelul demarat de Putin, nu a făcut nimic să oprească măcelul din Gaza.

Centrismul și neoliberalismul au trăit în perfuzii folosindu-se de sperietoarea extremei drepte. Între timp, extrema dreaptă nu mai e doar de formă, a început să le ia din caimac. Sperietoarea a devenit Macron, nu mai e Le Pen în acest rol, ăsta e verdictul francezilor de duminică. 

Foto: Hepta