Debutul lui Dani Olmo în LaLiga, în impas. Veștile așteptate de Barcelona pentru ca spaniolul să poată juca

Debutul lui Dani Olmo în LaLiga, în impas. Veștile așteptate de Barcelona pentru ca spaniolul să poată juca

Până în prezent, Barcelona a efectuat doar două transferuri în această vară. Pau Victor a fost adus de la Girona în schimbul sumei de 2.5 milioane de euro, iar Dani Olmo a fost transferat de la RB Leipzig pentru nu mai puțin de 55 de milioane de euro. Golgheterul de la EURO 2024 nu a apucat încă să debuteze pentru catalani, iar acesta nu va avea această ocazie nici în a doua etapă din LaLiga.

Dani Olmo încă nu a fost înregistrat de Barcelona. Spaniolul a ratat și meciul cu Bilbao.

Dani Olmo este cel mai sonor nume care a ajuns la Barcelona în vara acestui an. Fotbalistul a impresionat prin evoluțiile sale la Campionatul European din Germania, unde a fost și cel mai bun marcator, iar catalanii au fost de acord să îi achite clauza de reziliere, în valoare de 55 de milioane de euro.

Totuși, formația antrenată de Hansi Flick se confruntă cu mari probleme în ceea ce privește înregistrarea jucătorului, regulile LaLiga fiind destul de aspre în privința salariilor. Deși s-a despărțit de Ilkay Gundogan, care a decis să se întoarcă la Manchester City, Barcelona mai așteaptă alte trei plecări pentru a-l putea înregistra pe fotbalistul în vârstă de 26 de ani.

Potrivit jurnalistului italian Fabrizio Romano, Barcelona va aștepta pentru ca Vitor Roque să fie împrumutat la Real Betis, ca Lenglet să ajungă la Atletico Madrid și Faye să semneze cu Rennes pentru ca Dani Olmo să poată avea drept de joc.

🚨🔵🔴 OFFICIAL: Dani Olmo has still not been registered by Barcelona and he won’t be available vs Athletic.

Two games in a row not in the squad for Olmo.

Barça expect to formally complete Lenglet, Faye and Vitor Roque exits. pic.twitter.com/H2FOWlECu7

— Fabrizio Romano (@FabrizioRomano) August 24, 2024

Dani Olmo nu a fost în lotul Barcelonei pentru meciul cu Valencia

Barcelona a început cu dreptul noul sezon din LaLiga și a câștigat primul meci al sezonului pe Mestalla, contra celor de la Valencia, scor 2-1. Robert Lewandowski a marcat o dublă pentru formația preluată în această vară de Hansi Flick, asta după ce Valencia a condus cu 1-0, grație golului înscris de Hugo Duro.

Dani Olmo nu a făcut parte din lotul Barcelonei nici pentru acest meci și este o certitudine că acesta nu va juca nici în partida cu Athletic Club Bilbao, meci ce are loc sâmbătă, 24 august.

Dacă Barcelona nu va reuși nici săptămâna viitoare să îl înregistreze pe Dani Olmo, spaniolul va rata și duelul cu Rayo Vallecano, echipă unde evoluează internaționalul român Andrei Rațiu.

Ilkay Gundogan, mesaj emoționant pentru fanii Barcelonei după plecarea la Manchester City

Chiar dacă a jucat un singur sezon în tricoul Barcelonei, Gundogan a făcut un gest care cu siguranță va fi apreciat de către toți suporterii Barcelonei. Deși mai avea contract încă doi ani, mijlocașul german în vârstă de 33 de ani a renunțat la orice pretenție salarială pentru a reveni la City.

“Dragi culeri, după doar un an este deja timpul să ne luăm rămas bun. Am venit aici pentru a face față unei noi provocări interesante și eram pregătit pentru ea.

Am dat totul pentru a lupta pentru echipă și club în cel mai bun mod posibil într-un sezon dificil și așteptam cu nerăbdare să-mi ajut colegii în noua campanie. Acum plec într-o situație dificilă, dar dacă plecarea mea poate ajuta financiar clubul, mă întristează puțin.

Cu toate acestea, a fost o perioadă cu experiențe incredibile și cu suișuri și coborâșuri – întotdeauna mi-am dorit să joc la Barça și sunt foarte recunoscător pentru o amintire și o experiență pe care o voi aminti toată viața.

Vă doresc numai bine pentru sezon și pentru viitor. Fanii merită să readucă acest mare club la cei mai buni din lume. Visca el Barça! Cele mai bune urări, Ilkay”, a scris Gundogan pe pagina sa de X (Twitter).

Please follow and like us:
Pin Share