Decizia luată în 9 iunie va face ca România să conteze!

Decizia luată în 9 iunie va face ca România să conteze!

O singură dată la 5 ani avem șansa de a-i trimite în Parlamentul European pe cei mai buni politicieni români, care să fie vocea noastră nemijlocită la nivelul Uniunii Europene. Iar votul trebuie cântărit cu responsabilitate și pragmatism, pentru a nu-l irosi. Avem de ales 33 europarlamentari, din 542 candidați. Este o alegere grea, de care va depinde viitorul nostru.

Așadar, pe cine trimitem în Parlamentul European? Cine ne va reprezenta acolo, pe noi, cele 18 milioane de cetățeni și cine va reprezenta cu adevărat România și interesele țării noastre?

Decizia nu ar trebui să fie atât de greu de luat, dacă pornim de la considerente minimale – calitățile și abilitățile pe care trebuie să le aibă un europarlamentar, apoi analizăm și candidații propuși.

Cum „slujba” de europarlamentar nu este deloc una comună, să vedem care ar fi cerințele postului.

În primul rând, un candidat la europarlamentare ar trebui să aibă cunoștințe despre funcționarea Uniunii Europene și competențe politice, abilități de comunicare, să cunoască măcar o limbă străină, să fie incoruptibil, urmărind interesul cetățenilor și nu câștigul său personal. Ar mai trebui să aibă o gândire analitică, pentru a fi capabil de a analiza și evalua critic propunerile legislative și a înțelege impactul acestora asupra cetățenilor Europei. La fel de important pentru un europarlamentar este să aibă o viziune strategică și să contribuie la formularea de politici care să sprijine această viziune, să fie empatic, dedicat muncii sale și să participe activ la dezbateri, comisii și grupuri de lucru, pentru a putea influența deciziile politice. Și în mod obligatoriu să fie prezent!

Cam acestea, ar fi în linii mari, cerințele postului!

Toate aceste responsabilități vin și cu beneficii pe măsură, care nu sunt unele tocmai mici: salariul net este 7.500 de euro/lună, indemnizația pentru cheltuieli generale – 4.778 de euro/lună, indemnizația de prezență – aproximativ 338 de euro/zi, plus indemnizație de deplasări.

Europarlamentarii se pot pensiona la 63 de ani, iar pensia de europarlamentar este de 5.497 euro și se poate cumula cu alte tipuri de pensie. Așadar, este lesne de înțeles interesul multora din cei 542 de candidați pentru a ocupa unul dintre cele 33 de poziții în Parlamentul European.

Problema majoră este atunci când motivația celor care se înscriu în această cursă se rezumă strict la interesele pecuniare ale funcției, făcând abstracție de contractul electoral încheiat cu alegătorii și rezumându-l la o promisiune uitată. Din păcate, unele partide, în special cele aflate acum la guvernare – PSD și PNL – nu doar că au omis aceste criterii de bun-simț atunci când au decis candidații, dar pare că și-au propus să-i recompenseze tocmai pe cei al căror mandat s-a dovedit a fi un eșec.

Or, în acest moment intervine rolul decisiv al alegătorilor, singurii care vor lua decizia finală. Ei vor sta drept și vor cântări bine pe cine să aleagă. Suntem convinși că cetățenii care ar cunoaște amănunte certe despre modul în care europarlamentari în funcție nu și-au îndeplinit mandatul, alegerea ar fi foarte clară. Cum ar putea fi învestiți cu încredere personaje care domină topul chiulangiilor din Parlamentul European, figuranți cu batistuță care nu stăpânesc măcar o limbă străină, personaje agramate care au făcut din acest lucru un titlu de glorie sau indivizi de joasă factură care s-au remarcat doar prin miștouri și glume de autobază?!

Românii care se scoală în fiecare zi să se ducă la muncă, mulți dintre ei pentru un salariu minim pe economie, cum ar putea concepe că poți chiuli de la serviciu, dar în același timp să încasezi 7.500 euro pe lună și ulterior, o pensie de 5.497 euro.

Revolta și blamul sunt evidente față de cei care ne fac de râs în Europa, cu asemenea practici. România este în topul chiulangiilor la ședințele Parlamentului European, care are în total 705 de eurodeputați, ocupând locurile 2 cu reprezentantul PSD (absenteism de 43,6 la sută din voturile în plen) și locul 5 cu reprezentantul PNL, cu 32,8 absențe de la ședințele de vot – clasamentul poate fi consultat aici: https://shorturl.at/ckqf5

Mai mult, dovada modului în care este răsturnată scara valorilor în cazul candidaturilor propuse de PSD și PNL este dată tocmai de vârful listei acestora, un europarlamentar care a reușit marea performanță să nu ia niciodată cuvântul în plenul Parlamentului și să nu fie niciodată raportor principal. Chiar și cei care s-ar putea recomanda cu activitatea desfășurată în Parlamentul European au fost umiliți și așezați în urma impostorilor, a figuranților, agramaților și a chiulangiilor.

Cu atât mai relevantă este în acest context alternativa, adică ceea ce propune Alianța Dreapta Unită, formată din USR – PMP – Forța Dreptei.

Suntem conștienți că pentru a conta cu adevărat la nivel european, pentru a obține influență reală pe măsura aspirațiilor noastre, trebuie să putem fi luați în serios ca țară, iar acest lucru îi privește în primul rând pe cei care vorbesc în numele nostru – europarlamentarii aleși.

De aceea, votul din 9 iunie este atât de important, un moment capital! Avem nevoie de oameni serioși și responsabili, care își îndeplinesc mandatul dat de alegători cu toată dedicarea, priceperea și respectul datorat acestei misiuni importante.

Candidații propuși de Forța Dreptei și Alianța Dreapta Unită, sunt pregătiți profesional pentru a face față provocărilor pe care le avem ca țară în Uniunea Europeană, cunosc arhitectura și mecanismele structurilor europene, stăpânesc domeniile pe care le-au asumat, dețin abilitățile și aptitudinile potrivite nu doar pentru a nu se face de râs, dar pentru a face performanță în interesul României.

Violeta Alexandru și Ionel Dancă ne-au demonstrat că și-au onorat mandatul actual de parlamentari cu multă seriozitate, astfel încât ne pot reprezenta cu profesionalism în Parlamentul European.

Ei sunt liberali adevărați, care știu să-și respecte cuvântul dat și să apere principiile liberale autentice. Alături de Dan Barna și Eugen Tomac, lideri ai Alianței Dreapta Unită, candidații Forța Dreptei vor fructifica cât mai bine oportunitățile pentru România și vor avea un cuvânt greu de spus în politica europeană.