Decizie DEFINITIVĂ: DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor

Decizie DEFINITIVĂ: DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor

Joi, Tribunalul Militar București a admis cererea procurorilor DNA de confirmare a redeschiderii urmăririi penale în acest caz. Decizia este definitivă, ceea ce permite continuarea anchetei privind infracțiuni grave precum abuzul în serviciu, luarea și darea de mită, conform informațiilor publicate pe portalul instanțelor de judecată.

„Constată legalitatea şi temeinicia soluţiei de redeschidere a urmăririi penale dispusă prin ordonanţa nr. 2850/C/2023 din 28.12.2023 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, emisă în dos. nr. 64/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari cu privire la infracţiunile de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal; luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal rap. la art. 7 lit. ‘c’ din Legea nr. 78/2000 şi dare de mită prev. de art. 290 alin. 1 Cod penal, rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în legătură cu activitatea de control desfăşurată la datele de 10.07.2019 şi 12.07.2019. Confirmă redeschiderea urmăririi penale astfel cum aceasta a fost dispusă prin ordonanţa nr. 2850/C/2023 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie din 28.12.2023 în urma infirmării ordonanţei de clasare nr. 64/P/2020 din 21.03.2023. În baza art. 275 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă”, se arată în minuta instanței, postată pe site-ul Tribunalului Militar Bucureşti.Fostul inspector-şef de la ISU Prahova Mihai Drăgan şi adjunctul său Elisei Dumitru au ieşit la pensie în 2021, după ce au apărut suspiciuni că ar fi trecut cu vederea nereguli descoperite la mai multe pensiuni şi crame din Prahova, printre care şi Ferma Dacilor.Firma care deține Ferma Dacilor cere intrarea în insolvență