Descoperirea care schimbă tot ce știai despre încărcarea mașinilor electrice. Cea mai mare problemă a șoferilor a fost rezolvată

Descoperirea care schimbă tot ce știai despre încărcarea mașinilor electrice. Cea mai mare problemă a șoferilor a fost rezolvată

Zecile de mii de șoferi din România primesc o veste excelentă în legătură cu încărcarea mașinilor electrice. În curând, cea mai mare problemă pe care o au cu aceste autoturisme va fi rezolvată.

Încărcarea mașinilor electrice s-ar putea face în mai puțin de 5 minute. Ce soluție a găsit o firmă britanică

Potrivit datelor oficiale, la începutul anului 2024, în România erau circa 8.100.00 de autoturisme. Dintre acestea, 3.711.262 au motoare pe benzină, 4.099.355 diesel, 183.955 sunt hibride și 39.271 sunt pur electrice.

În țara noastră, la fel ca în majoritatea statelor din Uniunea Europeană, o problemă legată de mașinile electrice este cea legată de lipsa stațiilor de încărcare. De asemenea, timpul petrecut la încărcare îi face pe mulți să se gândească de două ori înainte de a cumpăra o astfel de mașină.

Această a doua problemă s-ar putea rezolva în curând. Recent, un start-up britanic anunță că a găsit soluția la una dintre problemele din domeniul auto, de a reduce substanțial timpul la încărcarea bateriilor mașinilor electrice.

Mai exact, compania Nybolt, cu sediul în Cambridge, a dezvoltat o nouă baterie litiu-ion de 35 kWh. Aceasta a fost încărcată de la 10% la 80% în puțin peste patru minute și jumătate în prima sa demonstrație live de săptămâna trecută, notează CNN.

De notat că, la ora actuală, o mașină electrică are nevoie de aproximativ 20 de minute pentru o încărcare. Vorbim aici de acele mașini electrice care utilizează un încărcător rapid, cum ar fi un Supercharger Tesla (TSLA). Timpul britanicilor este mult mai aproape de cele două minute necesare pentru a alimenta o mașină clasică, pe combustibil.

Cercetările noastre extinse aici, în Marea Britanie și în SUA, au deblocat o nouă tehnologie de baterii care este pregătită și scalabilă chiar acum. Facem posibilă electrificarea unor noi produse și servicii considerate în prezent inviable sau imposibile“, a declarat cofondatorul și CEO-ul Nyobolt, Sai Shivareddy.

Opt producători de mașini electrice, discuți pentru a achiziționa aceste noi baterii

Noua tehnologia a celor de la Nyobolt are în spate un deceniu de cercetări conduse de Clare Grey, cercetător în domeniul bateriilor de la Universitatea Cambridge, și de Shivareddy, care a studiat la Cambridge, a declarat compania.

Britanicii au început deja discuții pentru a-și vinde bateriile către opt producători de automobile electrice. Bateriile au o capacitate de 35 kWh, mult mai mică decât cei 85 kWh pe care îi are un vehicul electric (VE) american obișnuit. Tehnologia poate fi însă utilizată în viitor și pentru baterii mai mari.

Ne-ar plăcea să lucrăm cu Tesla și cu alți producători importanți pentru a da viață viziunii noastre – cu scopul de a face ca timpii de reîncărcare să fie la fel ca timpii de realimentare“, a declarat Shivareddy.