Dezvăluiri de culise! Adevărul despre războiul din Ghencea, dintre Peluza Nord și Peluza Sud: „Au vrut să facă circ”

Dezvăluiri de culise! Adevărul despre războiul din Ghencea, dintre Peluza Nord și Peluza Sud: „Au vrut să facă circ”

Aproximativ 16.000 de spectatori au asistat la Supercupa României, FCSB – Corvinul Hunedoara 3-0. În peluze a fost un duel al „fraților” steliști, Peluza Nord versus Peluza Sud. Cum s-a ajuns la conflictul de pe Ghencea.

Adevărul despre războiul din Ghencea, Peluza Nord vs. Peluza Sud: „A ieșit un eveniment între ei și jandarmi”

Meciul dintre FCSB și Corvinul a reprezentat prima răfuială directă între Peluza Nord FCSB și Peluza Sud Steaua de când s-a produs ruptura între cele două galerii. Fanii „militarilor” au stat în peluza hunedorenilor și au încercat în prima repriză să îi facă viața grea portarului Andrei Vlad.

„Nu vreau să comentez foarte mult despre capitolul ăsta. Dar uitați-vă pe stadion cât de bucuroasă era lumea, că a venit pe Ghencea să jucăm un meci și să câștigăm și un trofeu. Mai departe, să tragă concluzia alții.

(n.r. – Cum a fost duelul cu Peluza Sud? Cică au venit să vă dea și o mamă de bătaie) Nu există așa ceva. Astea sunt speculații de presă. Incidentele pe care le-au avut acolo, le-au avut cu Jandarmeria, nicidecum cu noi. 

S-au strigat anumite chestii, aici pe imaginile pe care le-arătați voi acum, au sărit să îi bată pe niște băieți că au strigat nu știu ce, și, normal, Jandarmeria a intervenit. În stadion, la fel”.

Incidente la FCSB – Corvinul! Jandarmii au intervenit după ce ultrașii de la CSA Steaua au vrut să-i atace pe suporterii campioanei

Incidente au fost și la finalul meciului, când fanii campioanei României sărbătoreau câștigarea Supercupei României. Mai mulți ultrași de la Peluza Sud, aflați în galeria hunedorenilor s-au năpustit spre spectatorii de la Tribuna 1.

Membrii galeriei steliste au aruncat cu scaune înspre suporterii FCSB-ului. Imediat, forțele de ordine au format un zid între cele două grupări pentru a-i calma. Duelul între ultrași a continuat la nivel de scandări minute bune după ce echipele au mers la vestiare.

„Se striga din Tribuna I ‘Campionii, campionii’ și ei au vrut să facă un circ un pic să ne arate că fac circ ei să se ducă vezi Doamne să îi bată pe ăia de la Tribuna I.

Când tu știi că sus și la ei și la noi era plin de Jandarmerie ca să nu se creeze o atmosferă neplăcută în stadion. N-are legătură cu noi, nu s-a întâmplat nimic cu noi. Din ce am înțeles a ieșit un eveniment între ei și jandarmi pe la Kaufland.

Așa spun oamenii. Nu știm. Nu ne interesează. E strict problema lor, e treaba lor”, a declarat Gheorghe Mustață, în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, show care e live pe FANATIK.RO, luni, marți și vineri, de la ora 10:30.

CULISE | ADEVARUL despre RAZBOIUL de pe Ghencea, PELUZA NORD vs PELUZA SUD