Dialog intens Burleanu – Argăseală la antrenamentul oficial al României. “Vă plângeți de țintar?”. Foto exclusiv

Dialog intens Burleanu – Argăseală la antrenamentul oficial al României. “Vă plângeți de țintar?”. Foto exclusiv

Luni, 1 iulie, s-a aflat programul meciurilor din Superliga României. FCSB a fost prima echipă extrasă la țintar-ul organizat, fiind echipa campioană.

Dialog intens Burleanu – Argăseală la antrenamentul oficial al României. “Vă plângeți de țintar?”

FCSB și-a aflat programul din următorul sezon de Superligă, roș-albaștrii urmând să aibă derby-urile cu Dinamo și Rapid în etapele 13 și 14, respectiv 28 și 29 ale campionatului. Valeriu Argăseală este în Germania, oficialul FCSB făcând parte din staff-ul Federației Române de Fotbal deplasat la Campionatul European.

Reporterii FANATIK aflați în Germania l-au întrebat pe oficialul FCSB la antrenamentul oficial al echipei naționale: „Vă plângeți de țintar?”. Președintele campioanei României a început să râdă, în locul său răspunzând Răzvan Burleanu pe un ton glumeț: „Eu am făcut ce am putut”.

Răzvan Burleanu este cu siguranță bucuros de momentele petrecute în Germania, „tricolorii” reușind să facă istorie și să se califice în optimile EURO 2024, pentru doar a doua oară în istorie.

Victoria cu Ucraina, din prima etapă a grupei, a fost doar a doua obținută de „tricolori” la un turneu final de Campionat European, după cea obținută la EURO 2000 în fața Angliei. Nicolae Stanciu, Răzvan Marin și Denis Drăguș au adus victoria României. În următoarea partidă Belgia s-a impus cu scorul de 2-0, iar în ultimul meci România a terminat la egalitate cu Slovacia, scor 1-1.

România se va duela în optimi cu reprezentativa Olandei, marți, 2 iulie, de la ora 19:00. „Portocala mecanică” a terminat pe poziția a treia în grupa D, de unde au mai făcut parte și Austria, Franța și Polonia.

Unde joacă FCSB în debutul noului sezon

Pentru FCSB, sezonul începe în mod oficial în data de 4 iulie, atunci când roș-albaștrii joacă Supercupa României, contra celor de la Corvinul Hunedoara, meci care se va juca pe stadionul Steaua.

Până la startul noului sezon din SuperLiga, FCSB va apuca să dispute și meciul din deplasare cu Virtus, din primul tur al preliminariilor UEFA Champions League. Partida este programată pe 9 iulie, cu patru zile înaintea datei oficiale de start a campionatului, conform programului SuperLiga 2024-2025.

În cazul unei calificări în turul doi, FCSB o va întâlni în preliminariile UEFA Champions League pe Maccabi Tel Aviv. Campioana României nu va avea însă „viață ușoară” în cupele europene, din turul trei urmând „greu”.

În campionat, FCSB va debuta în etapa 1, care se va desfășura în perioada 13-14 iulie, roș-albaștrii urmând să „dea piept” cu Universitatea Cluj, echipă care s-a întărit serios în această perioadă.