Dieta vegană sau dieta pe bază de carne? Care e varianta eficientă dacă vrei să slăbești. Experimentul făcut pe doi gemeni

Dieta vegană sau dieta pe bază de carne? Care e varianta eficientă dacă vrei să slăbești. Experimentul făcut pe doi gemeni

Dieta vegană sau pe bază de carne? Multe persoane se întreabă poate care ar fi alegerea cea mai bună. Sunt persoane care consideră că au nevoie de carne pentru masa musculară, în timp ce altele se bazează doar pe legume.

Dieta vegană sau pe bază de carne?

Un experiment făcut pe doi gemeni dezvăluie însă adevărul. Hugo și Ross Turner au decis să încerce dieta vegană și dieta bazată pe carne. Experimentul lor a durat 12 săptămâni. Ce au consumat cei doi și care a fost rezultatul?

Hugo a urmat dieta vegană, iar Ross o dietă bogată în carne, pește, dar și lactate. În acest mod, ambele părți au putut vedea cum reacționează organismul lor, dar și cum se schimbă corpul odată cu această decizie.

Trebuie menționat faptul că în cadrul experimentului, gemenii au consumat același număr de calorii în fiecare zi. Totodată, ambii s-au antrenat la fel, astfel încât să vadă rezultatele strict din punct de vedere alimentar.

Hugo spune că a văzut diferențele după ce a urmat dieta vegană. Acesta recunoaște că s-a bucurat de numeroase beneficii, dar și de câteva neplăceri. Era sătul mai mult pe timpul zilei, însă diversitatea bacteriilor din intestine a scăzut mult.

„Trebuia să mănânc fructe și nuci și produse care nu conțineau lactate – și asta însemna că mâncam mult mai multe alimente sănătoase, ceea ce însemna că eram mult mai sătul în timpul zilei”, a povestit el.

Experimentul făcut de doi gemeni

De cealaltă parte, Ross, fratele său, care a urmat dieta ce are la bază carne, a dezvăluit că a avut mai multă energie. Totuși, se pare că existau și momente în care pur și simplu se simțea destul de slăbit.

Există, deci, diferențe între cele două diete? Cei doi frați spun că nu există nicio ”diferență uriașă”. Excepție făcând faptul că Hugo a reușit să scape de aproape două kilograme consumând doar legume și fructe. Totodată, nivelul colesterolului său a scăzut ”foarte mult”.

De cealaltă parte, fratele său Ross și-a dat seama că în realitate consumă foarte multe alimente procesate. Asta în contextul în care preparatele vegane ale fratelui său erau mai diversificate și mai sănătoase.

Un alt aspect important de menționat e faptul că dieta vegană a fost mai eficientă în ceea ce privește pierderea țesutului adipos. La polul opus, dieta care are la bază carne a dus la o creștere a procentului de grăsime corporală în cazul lui Ross.