Din ce face bani Victor Slav de când a renunțat la televiziune: “Este un business de familie”

Din ce face bani Victor Slav de când a renunțat la televiziune: “Este un business de familie”

Victor Slav a renunțat la televiziune acum ceva timp, dar din ce face bani acum concurentul de la Asia Express? Fostul prezentator deține o afacere din care face parte și iubita lui.

Din ce face bani Victor Slav de când a renunțat la televiziune. Concurentul de la Asia Express are propria afacere

Deși s-a retras din televiziune cu ceva timp în urmă, Victor Slav poate fi văzut la Asia Express, acolo unde a mers alături de iubita lui, Selina, cu care are o relație de trei ani.

Cei doi sunt, totodată, și parteneri de afaceri. La un moment dat, fostul soț al Biancăi Drăgușanu a vorbit despre afacerile sale, și anume două magazine online.

Este vorba despre un magazin de bijuterii, dar și altul cu parfumuri. La unul dintre magazinele cu parfumuri, fostul prezentator al rubricii meteo și Selina sunt asociați.

“Da, unul cu bijuterii și altul cu parfumuri. În momentul de față am să schimb un pic macazul în ceea ce privește site-ul de parfumuri și am trecut cumva la un alt nivel, ceea ce mă bucură. În curând o să lansez un nou site de parfumuri.

La un magazin online suntem asociați (n.r. cu Selina), la celălalt nu suntem. Este și un business de familie ca să spun așa, cel cu parfumuri”, a declarat Victor Slav pentru playtech.ro, anul trecut.

Victor Slav s-a confruntat cu probleme financiare

În timpul pandemiei, Victor Slav a avut parte de probleme financiare și a fost nevoit să renunțe la cafeneaua pe care o deținea, deoarece nu mai aducea profit.

“Nu a fost nevoie doar de curaj, ci și de puțină nebunie. A fost un vis pe care am dorit să mi-l îndeplinesc și am reușit. Este o perioadă foarte, foarte grea, HoReCa este o industrie greu încercată, și nu numai, dar bucuroși le-om duce toate, de e pace, de-i război”, spunea Victor Slav.

Concurentul de la Asia Express a recunoscut că a pierdut mulți bani de-a lungul timpului. A învățat, însă, din greșeli, iar acum știe cum să-și gestioneze afacerile.

În trecut, acesta a avut o afacere cu Anda Adam. Cei doi au avut o florărie și au decis să extindă afacerea, dar aceasta nu a avut succesul la care ar fi sperat.

“De-a lungul vieții, am pierdut mulți bani, nu numai în investiții, ci în general. Probabil că o să mai pierd, dar eu sunt liniștit că am încercat să fac ceea ce am dorit. Unele au mers, altele, nu.

A fost un business care a mers bine, dar am luat o decizie care nu trebuia luată, nu trebuia să deschid al treilea punct de lucru.

Ideea de a ne dezvolta nu trebuia implementată în acel moment, dar din greșeli înveți”, a mai spus fostul partener al Biancăi Drăgușanu.

Please follow and like us:
Pin Share