Dina Grameni, încrezător înainte de meciurile decisive ale naționalei U21: ”Și cu 4 puncte suntem destul de ok”

Dina Grameni, încrezător înainte de meciurile decisive ale naționalei U21: ”Și cu 4 puncte suntem destul de ok”

Mijlocașul ajuns în această vară de la Farul la Rapid nu lipsește de pe lista jucătorilor convocați de Daniel Pancu pentru partidele cu Muntenegru (vineri, 11 octombrie, în deplasare) și Elveția (marți, 15 octombrie, Giulești).

Dina Grameni vrea să ducă naționala U21 la EURO 2025

Dina Grameni este jucătorul cu cele mai multe selecții la echipa națională U21 a României din actualul lot și crede că ”tricolorii” au calitatea necesară pentru a se califica la EURO 2025 care se va desfășura în Slovacia.

”N-am făcut cel mai bun meci al nostru în Finlanda și am îngreunat situația din grupă. Eu sunt încrezător și pozitiv. Eu zic că dacă vom arăta dorința de până acum și să venim cu un plus de calitate, ceea ce suntem capabili să facem, atunci vom termina grupa foarte bine.

Suntem un grup unit acolo, o familie. Ne înțelegem foarte bine toți între noi. Avem același scop comun, să ne ducem la EURO și apoi să facem și rezultate bune acolo, nu doar să ne mulțumim cu o calificare.

Obiectivul nostru e să luăm 6 puncte, pentru că nu putem merge cu jumătăți de măsură, mai ales dată fiind situația. Cred că și cu 4 puncte suntem destul de ok, dacă ne ajută și jocul rezultatelor. Cel mai bine e să luăm 6, să fim siguri că obiectivul este să ne calificăm de pe primul loc”, a declarat Grameni, conform orangesport.ro.

Sfaturi de la Pancu pentru a se impune la Rapid

Mijlocașul în vârstă de 21 de ani a mărturisit că selecționerul naționalei U21, Daniel Pancu, un idol al suporterilor Rapidului, i-a oferit și câteva sfaturi utile pentru a se impune cât mai repede în Giulești.

”Mi-a și dat sfaturi despre cum trebuie să fiu la Rapid, că trebuie să dau totul pe teren. Să joci în Giulești e diferit, dar mi-a zis că are încredere că pot să mă impun aici și că o să dau totul pe teren să facem rezultate bune și să câștig trofee cu Rapid”, a spus Grameni.

Înaintea ultimelor meciuri din grupa preliminară, România U21 se află pe locul 3, cu 16 puncte, la egalitate cu Finlanda, situată pe 2, cu golaveraj mai bun, și la un punct în urma liderului Elveția. La EURO 2025 se califică direct câștigătoarele grupelor și cele mai bune trei echipe clasate pe locul secund în cele 9 grupe. Celelalte 6 vor juca un baraj pentru a se decide ultimele trei calificate.

Din păcate, selecționerul Daniel Pancu l-a pierdut pentru această ”dublă” extrem de importantă pe mijlocașul Cătălin Cîrjan. Jucătorul lui Dinamo s-a accidentat în partida de campionat cu Farul și a devenit indisponibil.

Please follow and like us:
Pin Share