Dispariția stranie a lui Ionuț Bulgaru. De 8 ani e de negăsit și nimeni nu știe ce a făcut. Cine l-a văzut înainte să dispară

Dispariția stranie a lui Ionuț Bulgaru. De 8 ani e de negăsit și nimeni nu știe ce a făcut. Cine l-a văzut înainte să dispară

Ionuț Bulgaru avea 24 de ani când, într-o noapte de sâmbătă spre duminică, a dispărut pe drumul ce leagă satul său, Cârjoani, din județul Vaslui, de satul vecin, Pogana, acolo unde fusese împreună cu un prieten să vândă niște lemne. Se întâmpla în anul 2016, iar de atunci Poliția nu a reușit să dea de urma acestuia, singurul scenariu pe care autoritățile merg în prezent fiind că acesta a plecat voluntar de acasă.

Dispariția stranie a lui Ionuț Bulgaru

Potrivit unui reportaj al jurnaliștilor de la Libertatea, mama lui Ionuț, Aurica Bulgaru, încă mai speră ca fiul ei, care acum ar trebui să aibă 32 de ani, se va întoarce acasă. Femeia, în vârstă de 52 de ani, a avut cinci copii. Pe lângă Ionuț, alte patru fete, însă doar cea mare s-a măritat și a plecat de acasă, pe celelalte trei le-a luat Protecția Copilului, casa femeii fiind acum goală, doar încălțările copiilor au rămas la ușă, lăsate cu speranță de către femeie.

La opt ani distanță de la dispariția băiatului, oamenii își mai amintesc încă detaliile acelei zile. Mama lui Ionuț spune că acesta fusese la școală până la 15 ani, iar apoi muncea în sat și făcea bani din diverse munci. În acea zi avea și bani din vânzarea unui vițel și, împreună cu un prieten, se dusese în satul vecin, aflat la 7 kilometri distanță, să vândă niște lemne strânse din pădure.

„În sâmbăta aia s-o dus cu un băiet de aicea, Daniel Pletosu. Mai pleca cu el, că şi acela avea căruţă şi se mai ajutau unul pe altul. Şi în ziua aia, au mers să ducă nişte lemne la un om din Pogana, la Fane care are moară. Nouă nu ne-a zis nici că pleacă, nici unde merge”, a spus mama băiatului.

Daniel Pletosu, care acum a spus că nici nu-și mai amintește evenimentele din acea seară, le-a povestit reporterilor că atât el cât și Ionuț erau băuți rău în acea seară, dar chiar și așa au ales să plece cu căruța de lemne în satul vecin. Bărbatul care a cumpărat lemnele își amintește că cei doi tineri au venit băuți și au cerut țuică de la acesta. Cum nu au primit, se pare că cei doi s-au oprit la cârciuma din sat.

„Au descărcat lemnele şi-mi cereau de băut amândoi. Erau beţi, dar mai tare era ăsta care a dispărut. Aveau o sticlă cu bere şi mi-au cerut mie ţuică, că eu chiar făceam ţuică, dar le-am zis: nu vă dau, că sunteți beţi şi vă duceţi spre şosea. E drumul foarte circulat pe aicea şi faceţi vreo prostie”, a povestit acesta.

A căzut din căruță și a rămas nevăzut

Daniel Pletosu a povestit că pe drum cei doi au văzut farurile a două mașini, motiv pentru care au decis s-o ia prin câmp către casă. Aici, iapa care trăgea căruța a luat-o la fugă, moment în care Ionuț ar fi căzut din căruță.

„O picat, o sărit, cine ştie ce dracu a făcut el! Eu nu m-am mai uitat în spate, că ţineam de cal… Tocmai la pod, unde e gârla, de abia am oprit căruţa”. Atunci zice că şi-a dat seama că Ionuţ nu mai e.

Dar nu s-a dus înapoi, după el, „unde să mă mai întorc? Întuneric – întuneric, frig – frig, ceaţă – ceaţă, măi ce Dumnezeu? Am luat-o la deal. Zic: unde să mă mai întorc? Noaptea, întuneric, am venit acasă. Numai eu, singurel”, a completat acesta.

Acesta a povestit că a doua zi a mers la părinții lui Ionuț unde, văzând că acesta nu se întorsese acasă, au plecat toți să-l caute pe câmp. Nu au găsit decât o geacă, care era a lui Daniel, și care căzuse și ea din căruță, însă nici urmă de Ionuț.

Oamenii din sat au analizat toate scenariile posibile

Abia luni, a treia zi de la dispariție, au fost anunțate autoritățile. Poliția l-a căutat pe băiat timp de trei săptămâni cu drone, cu câini speciale și sute de agenți. Nu au găsit nicio urmă a băiatului, nici încălțăminte, nici haine – acesta purta o geacă roșie reflectorizantă, cum era o seară rece de iarnă.

Dacă unul din posibilele scenarii a fost cel al crimei, Poliția pare să fi renunțat repede la această variantă după ce Daniel, prietenul lui Ionuț, a trecut testul poligraf și interogatoriul poliției. Un alt scenariu posibil este acela că băiatul a căzut și a murit înghețat pe câmp.

Însă în apropiere de drumul urmat de cei doi tineri cu căruța se află o stână, iar ciobanul de acolo le-a spus reporterilor Libertatea că dacă era mort pe câmp l-ar fi găsit imediat câinii de la stână. Chiar și ideea că acesta ar fi alunecat până la lunca râului din apropiere nu pare plauzibilă. Chiar dacă cadavrul său ar fi fost mâncat de mistreții din zonă, oamenii spun că tot ar fi trebuit să fie găsite resturi.

„Dacă era mort, îl găseau câinii, mirosea în baltă. Şi dacă se ducea în baltă… Băi, mătăhăeşti (te clatini  – n.r.), şi tot nu mori. Erau porci mistreţi atunci, e adevărat. Dar, şi dacă-l mâncau, tot mai găseai ceva”, spune ciobanul de la stână.

La fel de implauzibil este și scenariul că băiatul s-ar fi rătăcit în zonele pe care le cunoștea bine, și de aceea oamenii din sat merg pe ideea că băiatul a fost probabil răpit și dus la muncă la stână. De altfel, familia acestuia l-a căutat la stânele din jur, însă nu l-a găsit.

Acum, la opt ani distanță, autoritățile merg pe ideea că acesta a plecat pur și simplu de acasă.

Please follow and like us:
Pin Share