Distracție plătită cu viața. Un tânăr de 18 ani a murit iar prietenul său se află în stare gravă, după ce s-au ciocnit cu motocicletele în Brașov

Distracție plătită cu viața. Un tânăr de 18 ani a murit iar prietenul său se află în stare gravă, după ce s-au ciocnit cu motocicletele în Brașov

Din păcate s-au urcat băuți pe motocicletă, astfel că finalul poveștii a fost previzibil. Accidentul s-a produs între localitățile Holbav și Paltin, în județul Brașov. Aici, cei doi tineri aflați pe motociclete diferite s-au ciocnit, probabil pentru că au făcut întrecere. Unul dintre ei a murit în urma impactului, iar celălalt e în stare gravă la spital.

Un tânăr de 18 ani a murit iar prietenul său se află în stare gravă

”La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și două ambulanțe SAJ. Din păcate, în urma accidentului, una dintre victime, o persoană de sex masculin În vârstă de 18 ani, a suferit leziuni incompatibile cu viața și a fost declarată decedată de către personalul medical.

Cea de-a doua victimă este inconștientă și i se acordă asistența medicală necesară la fața locului”, a transmis Ciprian Sfreia, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov. Polițiștii au constatat că cei doi tineri nu aveau permis de conducere și, mai mult, s-au urcat pe motocicletă după ce au consumat foarte mult alcool.

Un accident similar se producea acum un an, după ce doi tineri care au condus motociclete de tip enduro, preferate de tinerii din zona rurală din România, au murit. Apelul care anunța tragedia a avut loc la 1:40 noaptea, conform IPJ Brașov. Medicii SMURD au încercat să îi resusciteze pe cei doi tineri, însă fără succes.

Și în acest caz tinerii s-au urcat pe motocicletă fără a avea permis de conducere. ”La data de 22 septembrie a.c., în jurul orei 01.40 dimineața, Poliția Brașov a fost sesizată printr-un apel de urgență cu privire la faptul că două motociclete au fost implicate într-un eveniment rutier, produs în localitatea Holbav, din județul Brașov, iar conducătorii acestora se află în stare de inconștiență.

Imediat după sesizare, echipaje de intervenție s-au deplasat în zona indicată și au constatat că, pe o cale de acces neamenajată circulației rutiere, se află două motociclete de tip enduro răsturnate, iar lângă acestea erau doi tineri care prezentau leziuni corporale, pentru care s-au efectuat manevre de resuscitare.

Doi tineri au murit după ce s-au urcat pe două motociclete enduro

Din primele date obținute după efectuarea cercetărilor la fața locului, a reieșit că cei doi tineri, de 19 ani, ambii din localitatea Holbav, ar fi plecat cu motociclete de la o proprietate din apropiere, iar în timpul conducerii pe un drum de pământ, vehicule s-au ciocnit frontal, impact care a dus la decesul celor implicați”, transmitea în acel moment IPJ Brașov.

Mai mult, pe lângă faptul că cei doi tineri nu aveau permis de conducere, aceștia nu purtau nici echipament de protecție. Totodată, polițiștii au constatat că motocicletele nu erau echipate pentru circulația pe tip de noapte, atunci când s-a produs accidentul.

”Examinarea efectuată la fața locului a indicat că cei doi conducători ai motocicletelor nu purtau echipamente de protecție pentru acest tip de deplasare, nu aveau pe cap cască de protecție, iar vehiculele nu erau destinate deplasării pe tip de noapte, întrucât nu erau construite cu sistem de iluminare, acestea nefiind destinate circulației pe drumurile publice.

De asemenea, interogările efectuate în bazele de date au arătat că cei doi tineri decedați în urma coliziunii nu erau posesori de permis de conducere”, mai transmite IPJ Brașov. Anchetatorii, coordonați de un procuror din Zărnești, au deschis în acest caz un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând să fie stabilite toate circumstanțele care au dus la producerea acestui accident.