Doi bărbați s-au urcat pe o mașină, iar unul dintre ei a îndreptat o armă către trecători, la Turnu Măgurele. Au fost observați de jandarmi

Doi bărbați s-au urcat pe o mașină, iar unul dintre ei a îndreptat o armă către trecători, la Turnu Măgurele. Au fost observați de jandarmi

Mașina pe plafonul căreia s-au urcat bărbații a fost observată, marți seară, în Turnu Măgurele, de doi jandarmi aflați în timpul liber, care au cerut sprijin și au pornit în urmărirea autoturismului. Cei doi suspecți au fost prinși de polițiști, informează News.ro.

La un moment dat, unul dintre bărbați a scos o armă de tip airsoft cu care a amenințat de pe capota mașinii trecătorii și șoferii din trafic. 

„Având în vedere pericolul în care se aflau ceilalţi participanţi la trafic, colegii noştri au luat decizia de a nu-i pierde din raza vizuală, au apelat numărul unic de urgenţă 112 pentru a solicita sprijin şi totodată au transmis detalii despre zona unde se deplasează”, a transmis Jandarmeria Română.

Suspecții au încercat să fugă, însă au fost găsiţi în scurt timp de poliţişti şi conduşi la secţie, „în vederea sancţionării conform prevederilor legale în vigoare”.