Domnitorul român de care puțini își mai amintesc. Din cioban a ajuns unul dintre cei mai cruzi conducători din istoria Țării Românești

Domnitorul român de care puțini își mai amintesc. Din cioban a ajuns unul dintre cei mai cruzi conducători din istoria Țării Românești

Domnitorul român de care puțini își mai amintesc. Din cioban a ajuns unul dintre cei mai cruzi conducători din istoria Țării Românești. A domnit de trei ori, dar nu se bucură deloc de o reputație bună.

Cârmuitorul român pe care puțină lume îl știe. A fost cioban, dar a devenit unul dintre cei mai răi voievozi ai Țării Românești

Cârmuitorul român pe care puțină lume îl știe. A fost cioban, dar a devenit unul dintre cei mai răi voievozi ai Țării Românești. A fost al doilea domnitor înscăunat de Poarta Otomană, după Radu cel Frumos, fratele lui Vlad.

Mai exact, este vorba de al cincilea fiu al lui Radu cel Mare. După numele de botez se chema Dumitru şi a fost căsătorit cu Chiajna, fiica lui Petru Rareş, domnul Moldovei. Domnița Chiajna i-a dăruit 7 copii pe parcursul mariajului.

Mircea Ciobanul a fost vânzător de oi, fapt care i-a adus această denumire. „I se spunea Ciobanul, ceea ce înseamnă gelepul”, spune istoricul Nicolae Iorga, conform Adevărul. Ulterior, a început să fie cunoscut sub numele de Mircea.

Înainte de a urca pe tron obișnuia să facă negoț cu oi pentru Constantinopol. Afacerea mai puţin princiară s-a dovedit a fi aducătoare de venit, dar mai ales de cunoştinţe sus puse. Cariera de negustor a fost începută încă din tinerețe.

Viitorul domnitor s-a dovedit a fi unul dintre cei mai cruzi conducători pe care i-a avut Țara Românească. I-a ucis pe toţi cei care i-au stat în cale și se spune că a torturat oameni pentru a intra în posesia averii acestora.

Printre cei pe care i-a omorât se numără mari dregători ai vremii. Cei care au reușit să scape din mâinile sale au fugit peste munţi în Transilvania. Mircea Ciobanul interzicea negustorilor braşoveni accesul în Valahia.

Mircea Ciobanul, cel mai dur cârmuitor din Țara Românească

Mircea Ciobanul a avut de-a lungul vremii trei domnii pe tronul de la Târgovişte: 1545-1552, 1553-1554, şi 1558-1559. A fost numit de Poartă în ianuarie 1545, în locul fratelui său (după tată) Radu Paisie. Pentru a-și ocupa tronul a intrat în Bucureşti pe 17 martie 1545.

Prin primul hrisov din 25 martie 1545 a menţinut în funcţii şi chiar a promovat patru dregători ai predecesorului său. Pe plan cultural s-a remarcat prin sprijinirea activităţii tipografice a lui Dimitrie Liubavici şi a diaconului Coresi.

De asemenea, cârmuitorul român este cunoscut pentru faptul că s-a ocupat de dezvoltarea urbanistică a Capitalei. Istoricii îl recunosc drept ctitorul Bisericii Domneşti de la Curtea Veche, cel mai vechi lăcaş de cult din Bucureşti.

Mircea Ciobanul a murit pe 25 septembrie 1559. A fost înmormântat chiar în biserica pe care o clădise la Curtea Veche. Așa se face că în scurtele sale domnii nu a fost scutit de faima de a fi unul dintre cei mai răi cârmuitori.

Please follow and like us:
Pin Share