Dorinel Munteanu, prima reacție după eliminarea echipei naționale de la EURO: „O bună propagandă fotbalului românesc“

Dorinel Munteanu, prima reacție după eliminarea echipei naționale de la EURO: „O bună propagandă fotbalului românesc“

EURO se află acum în faza sferturilor, iar echipa națională nu a ajung pe acest segment de tablou. Eliminarea s-a produs în optimile turneului final, chiar împotriva echipei naționale a Olandei.

Dorinel Munteanu, reacție promptă

Dorinel Munteanu, antrenorul Oțelului, considerat cel mai bun din România, avut un discurs bun după meciul cu Olanda. Tehnicianul le-a oferit sfaturi tricolorilor, a spus cum i se pare scorul sau cum privește meciul.

„S-a terminat un vis frumos. Din păcate, cu un rezultat prea drastic. Pentru că, spre surprinderea mea, Olanda, care nu jucase nimic în grupe, a făcut un meci foarte bun cu noi. Dar dincolo de scor, eu văd lucrurile bune, saltul pe care naționala nostră l-a făcut.

Să nu uităm cum era acum o lună, după remizele alea fără gol cu Bulgaria și Liechtenstein! Sunt mâhnit de rezultat mai ales, recunosc. Dar și mândru fiindcă naționala a făcut un progres enorm, a arătat că poate fi o echipă care se poate bate la acest nivel.

Cine se aștepta înainte de Euro să câștigăm grupa cu Belgia și Ucraina?! Dar uite că se poate, au făcut o bună propagandă fotbalului românesc, au readus suporterii alături. Iar oamenii au răspuns fantastic. Naționala este pentru oameni”, a spus Dorinel Munteanu, conform GSP.

“Nu sunt prea multe de comentat despre joc”

“Generația noastră a înțeles asta, văd că o fac și cei de acum. Merită felicitări, împreună cu Edi, cu tot stafful tehnic! La 3-0 pentru Olanda, nu sunt prea multe de comentat despre joc. E clar, chiar dacă ei nu mai au mari jucători, valoarea și-a spus cuvântul.

La acest nivel, nu ajung doar determinarea și ambiția. Ei au realizat exact ce am făcut noi în 2000. Eu i-am tot comparat cu noi și cred în această echipă. E adevărat, generația noastră a avut un lider și mai mulți jucători cu personalitate, care s-au strâns în jurul lui.

Dar în situația actuală în care se află acum fotbalul românesc, liderul nu poate să fie decât echipa. Știu ce vorbesc, doar antrenez în campionatul nostru, știu ce se întâmplă. Suporterii, oamenii, au reacționat așa fiindcă echipa i-a determinat, prin joc, atitudine și mai ales prin rezultate.

Și această generație, chiar dacă, probabil, unii se vor retrage, poate deveni una de excepție dacă va continua pe aceeași linie. Da, avem nevoie de determinare, de spirit, dar mai ales de rezultate! Dacă această echipă va lega calificările, dacă va ajunge și la următorul Mondial.

Se poate vorbi despre o nouă geneație de excepție. Iar suporterii le vor rămâne alături, la fel ca și acum. Acest Euro poate fi un început de drum, un semn că fotbalul românesc a reînviat“, a spus Dorinel Munteanu, conform sursei citate.