Dosarul Cravedia. Cum au vrut magistrații să-l lase LIBER pe patronul stației GPL unde s-a produs explozia soldată cu 6 morți și zeci de răniți

Dosarul Cravedia. Cum au vrut magistrații să-l lase LIBER pe patronul stației GPL unde s-a produs explozia soldată cu 6 morți și zeci de răniți

Luna trecută, Parchetul General a finalizat urmărirea penală și a dispus trimiterea în judecată a patronilor care administrau stația GPL ilegală din Crevedia. Astfel, Ionuț Doldurea și Ionuț Stângă au fost acuzați printre altele de distrugere din culpă, nerespectarea măsurilor de securitate în muncă și au fost trimiși sub control judiciar în fața judecătorilor de la Judecătoria Răcari, județul Dâmbovița.

Dosarul Crevedia a intrat pe rolul instanței din Răcari pe 10 iunie. În aceeași zi, a fost înregistrat un alt dosar asociat celui de bază, prin care Doldurea și Stîngă cereau ridicarea controlului judiciar. Magistrații l-au lăsat să umble liber pe Doldurea, dar nu și pe Stângă. Cel din urmă, dar și procurorii au făcut contestație, iar cazul s-a mutat la Tribunalul Dâmbovița, pe 17 iunie.

Instanța a respins ca nefondată contestația lui Stângă și a dat dreptate procurorilor. Astfel, controlul judiciar a fost menținut în continuare pentru Ionuț Doldurea, cu aceleași obligații de a nu părăsi țara și de a da cu subsemnatul la poliție.

Dacă Ionuț Doldurea ar fi fost eliberat de controlul judiciar, ar fi putut pleca din țară. O serie de probe găsite de anchetatori în telefonul bărbatului arată că acesta a căutat informații pe internet despre „țări fără extrădare” și „boli mentale cu care nu se face pușcărie”. Este încă neclar de ce, cu aceste indicii pe masă, judecătorii din Răcari au dispus inițial ridicarea măsurii controlului judiciar.