Două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române, ridicate în aer pentru a monitoriza situaţia după atacuri rusești în Ucraina, lângă teritoriul României

Două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române, ridicate în aer pentru a monitoriza situaţia după atacuri rusești în Ucraina, lângă teritoriul României

Cele două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române au fost ridicate de la sol, în dimineața zilei de sâmbătă, 6 iulie, în contextul unor noi atacuri lansate de forțele ruse asupra unor obiective ucrainene aflate aproape de frontiera cu România, a transmis Ministerul Apărării Naționale (MApN), printr-un comunicat. În județul Tulcea se caută eventuale obiecte căzute, relatează News.ro.

„În urma detectării dronelor ruseşti care se îndreptau spre teritoriul ucrainean, în proximitatea graniţei cu România, Ministerul Apărării Naţionale a alertat forţele aflate în Serviciul Poliţie Aeriană, fiind luată şi măsura decolării a două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române de pe Baza 86 Aeriană Borcea, pentru monitorizarea situaţiei aeriene. Cele două aeronave au revenit în bază în jurul orei 9.00”, precizează Ministerul Apărării.

Totodată, în jurul orei 6.38, Centrul Naţional Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă pentru a lua măsuri de alertare a populației din zonă.

Locuitorii din mai multe localități din județul Tulcea au primit sâmbătă dimineață un mesaj Ro-Alert prin care au fost avertizați în legătură cu „un potenţial pericol ca din spaţiul aerian să cadă obiecte, urmare a conflictului armat care se desfăşoară lângă graniţă”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Tulcea.

„În urma mesajului Ro-Alert emis de autorităţi, la nivelul structurilor din Ministerul Apărării Naţionale a fost emis, în jurul orei 7.30, un ordin de acţiune pentru efectuarea de cercetări a zonei cuprinse între localităţile Vulturul, Mahmudia şi Maliuc, în eventualitatea existenţei unor obiecte căzute pe teritoriul naţional. Până la acest moment, echipele trimise în teren nu au identificat nimic suspect, iar căutările vor continua şi în cursul acestei zile”, mai precizează MApN.

Mesajul Ro-Alert a fost primit de locuitorii din localitățile Jijila, Grindu, Văcăreni, Luncaviţa, Isaccea, Niculiţel, Somova, Tulcea, Ceatalchioi, Nufăru, Frecăţei, Hamcearca, Maliuc, Pardina, Chilia Veche, C. A. Rosetti, Sulina.

Potrivit MApN, începând cu ora 7.50, a fost declarată încetarea măsurilor de alertare în toate zonele vizate.

ISU Tulcea a transmis ulterior că nu a fost înregistrat niciun apel la 112 prin care să se semnaleze căderea unor obiecte din spațiul aerian pe teritoriul județului, relatează Agerpres.

  

  

Please follow and like us:
Pin Share