Dragoș Dolănescu, fost deputat în Costa Rica: ”La noi, pensiile profesorilor încep de la 3.000 de euro”. Cine l-a sunat să facă politică în România

Dragoș Dolănescu, fost deputat în Costa Rica: ”La noi, pensiile profesorilor încep de la 3.000 de euro”. Cine l-a sunat să facă politică în România

Chiar dacă e stabilit în Costa Rica de ani buni, Dragoș, fiul regretatului artist, Ion Dolănescu, încearcă să se pună la curent cu tot ceea ce se întâmplă în țara natală.

Fost deputat la San Jose, acesta a vorbit pentru FANATIK despre situația pensionarilor români și a făcut referire la veniturile profesorilor, despre care spune că sunt mai mari în Costa Rica.

Dragoș Dolănescu, despre greșeala făcută de politicienii români în ceea ce privește pensiile

Dragoș Dolănescu spune lucrurilor pe nume privind greșeala făcută de politicienii români în ceea ce privește pensiile. Acesta precizează că persoanele în vârstă n-au fost informate foarte clar de factorii abilitați în ceea ce privește deciziile de recalculare a pensiilor.De aici au apărut și problemele, cum ar fi cea a femeii care a sunat la 112 după ce i-a venit decizia de recalculare și a văzut că veniturile i-au scăzut.

„E total anormal că cineva care nu mai lucrează de zece ani, să aibă pensie mult mai mică decât cei pensionați recent, în același domeniu de activitate, așa cum se întâmplă în unele cazuri. Trebuie să se ajungă la același nivel..

În plus, autoritățile nu au știut să le explice clar oamenilor, încă de la început, faptul că nu li se va scădea pensia pe care au primit-o până acum, chiar dacă aceasta este mai mică pe decizia de recalculare.

E o greșeală din partea lor. Trebuia să le spună din start acest lucru”, a declarat Dragoș Dolănescu în exclusivitate pentru FANATIK.

Ce pensii au profesorii în Costa Rica

În România mai există și azi pensionari care se aleg cu doar 3.000-3.500 de lei, după ce au lucrat ca dascăli în sistemul de învățământ. La polul opus se află profesorii pensionari universitari, ai căror ”fluturași” conțin sume mult mai mari. Dragoș Dolănescu susține că în Costa Rica nu există diferențe atât de mari între pensiile diferitelor categorii de profesori și că foștii dascăli au venituri foarte bune.

„În Costa Rica, pensiile sunt mai mari. Profesorii iau mii de euro… Peste 2.000-3.000 de euro și mă refer aici la suma de la care se pornește.

Noi nu avem armată, toți banii se investesc în școli și în sănătate. Profesorii sunt respectați, ei formează viitoarea generație”, ne-a mai spus acesta.

Salariul mediu din Costa Rica, mai mare decât cel din România

Economia statului Costa Rica este considerată, de câțiva ani, ”foarte stabilă”, cu o inflație moderată, în ciuda unei rate importante a șomajului. Statul din America Centrală se află pe locul 58 în lume la PIB nominal pe capul de locuitor (România se află pe locul 54).

De asemenea, Costa Rica are o populație estimată la 5,2 milioane locuitori, iar salariu mediu anual era, în 2022, de 1.476 de dolari pe lună, mai mare decât în România (1.315 dolari pe lună).

Dragoș Dolănescu, chemat de Iohannis la Cotroceni

Altfel, Dragoș Dolănescu nu ne-a ascuns faptul că a primit oferte de a intra în politica din România cam de la toate partidele mari din țara sa natală. Mai mult, acesta a fost primit chiar și la Cotroceni, de Klaus Iohannis.

„De acum șase ani, de când m-a chemat Iohannis la Cotroceni, întrucât s-a aflat că sunt printre primii români parlamentari în altă țară, am tot primit propuneri de la mai multe partide să intru în politică.

Am refuzat, dar nu se știe niciodată. Eu am familia în Costa Rica și mi-ar fi greu să fac pasul acesta. Copiii sunt acolo la școală”, ne-a spus acesta.

Ce spune Dolănescu Jr. despre o carieră politică

În ceea ce privește cariera sa de politician, aceasta se află într-o mică pauză. Dragoș Dolănescu se pregătește însă să revină în parlamentul costarican.

„Noi avem alegeri peste doi ani. Acolo nu există carieră parlamentară. Ai voie un singur mandat, apoi ești obligat să iei o pauză, pentru a da ocazia și altora să intre în parlament. După patru ani, poți să revii.

De aceea, în acest moment, mă aflu în stand-by. M-am despărțit de partid și aștept viitoarele alegeri”, a precizat fiul lui Ion Dolănescu.

Dragoș Dolănescu are dublă cetățenie. El are drept de vot și la alegerile din țara sa natală. Singurul inconvenient pentru care nu de fiecare dată a ajuns să voteze îl reprezintă faptul că în Costa Rica nu există ambasadă, motiv pentru care trebuie să se deplaseze până în Mexic. Iar distanța nu-i deloc mică. Mai precis, e ca și când ar face deplasarea din România în Spania, acolo unde se află sora sa, după cum ne-a mărturisit mărturisit chiar el.

Please follow and like us:
Pin Share