După alegeri, potopul. Economiștii se așteaptă la măsuri de austeritate în 2025, de la salarii înghețate la mărirea TVA

După alegeri, potopul. Economiștii se așteaptă la măsuri de austeritate în 2025, de la salarii înghețate la mărirea TVA

Anul electoral 2024 a fost numai lapte și miere pentru cetățeni. Că au fost pensii recalculate și mărite cu nemiluita, că au fost investiții grandioase prin banii PNRR sau împrumuturi, că au fost ajutoare pentru încălzire sau pentru oamenii săraci, Guvernul Ciolacu le-a făcut pe toate, fără număr.

Economiștii se așteaptă la măsuri de austeritate în 2025, de la salarii înghețate la mărirea TVA

Problema e că în 2025 vine decontul, lucru anticipat de specialiști. Asta, pentru că datoria publică a țării noastre a depășit deja 50% din PIB, iar deficitul bugetar este departe de orice prognoză optimistă. Nici nu e de mirare, în condițiile în care țara noastră folosește bani pe care u-i are pentru a mulțumi populația.

Așadar, cel mai probabil cei care vor conduce România din 2025, că vorbim de PSD, PNL sau cine va fi, nu vor avea de ales și vor lua mai multe măsuri de austeritate. Prima ar fi creșterea TVA-ului, dar și impozitului pe dividende. Mai rămâne valabilă înghețarea salariilor bugetarilor, după ce datoria publică a ajuns la 51,6% din PIB în primul trimestru din 2024.

Conform Observatornews.ro, la un simplu calcul matematic ne dăm seama că statul a îndatorat fiecare român cu 9.000 de euro, astfel că măsurile de corecție nu doar că sunt așteptate, însă sunt și necesare. Este evident că salariile bugetarilor vor îngheța în acest context, în timp ce Guvernul pregătește ”reforma fiscală”.

Cel mai probabil TVA-ul va crește de la 19% la 22%, în timp ce impozitul pe dividende va fi dublat, astfel că va ajunge la 16%. Mai mult, taxa pe cifra de afaceri care se aplică la marile companii ar putea fi permanentizată, potrivit specialiștilor din domeniu. Reprezentanții Opoziției, în special Claudiu Năsui din USR, a avertizat încă de acum un an că în 2025 vor fi crescute taxele.

Reprezentanții USR au avertizat că taxele vor crește masiv din 2025

“Am avertizat că după alegerile din acest an, dacă PSD rămâne la guvernare, vor continua să crească taxele, cu aprobarea actualilor şefi ai PNL. Ultimele declaraţiile de la PNL confirmă că se discută creşterea TVA nu la 21%, ci chiar mai mult, la 25%. Asta înseamnă preţuri mai mari şi, deci, sărăcire mai mare a populaţiei.

TVA-ul nu va fi singura taxă care va creşte de anul viitor. Asta, pentru că nu vor să oprească robinetul de bani spre pensiile speciale, scheme de afaceri pe banii statului sau mii de agenţii inutile”, a declarat deputatul USR Claudiu Năsui. Creșterea TVA ar urma să crească prețurile, astfel că cei care vor avea de suferit vor fi cei săraci.

“Creşterea TVA se va reflecta în absolut toate preţurile, de la mâncare la haine, de la combustibili la tot felul de servicii”, au transmis reprezentanții USR. De asemenea, cei din USR cred că soluția nu e creșterea taxelor și impozitelor ci reducerea risipei și a cheltuielilor bugetare.

“Singura asigurare a românilor că nu vor creşte taxele anul viitor este USR. USR este singurul partid care îşi propune oficial reducerea cheltuielilor şi a numărului imens de agenţii.

Am pus în programul de guvernare o listă de aproape 200 de agenţii de stat inutile care trebuie desfiinţate. Vechile partide au multe guri de hrănit, vor vrea întotdeauna să crească cheltuielile ca apoi să se plângă că n-au bani şi să crească taxele“, a explicat Claudiu Năsui.

Please follow and like us:
Pin Share