După două divorțuri, Pepe a rămas cu lecții importante: „Dacă lași o femeie să iasă cu fetele în oraș…”

După două divorțuri, Pepe a rămas cu lecții importante: „Dacă lași o femeie să iasă cu fetele în oraș…”

Până la 45 de ani, Pepe a trecut prin două divorțuri. A crezut că și-a găsit fericirea alături de Oana Zăvoranu, apoi cu Raluca Pastramă. Totuși, nu a fost să fie și a ieșit „șifonat” din ambele căsnicii. Acum a dezvăluit ce lecții importante a învățat.

Ce a învățat Pepe după două divorțuri

De-a lungul vieții sale, Pepe a avut mai multe episoade zbuciumate. Vorbim și despre două divorțuri destul de mediatizate, cel de Oana Zăvoranu, precum și cel cu Raluca Pastramă, cu care are și două fetițe.

Recent, chiar a afirmat faptul că a fost înșelat de fosta lui soție. Dar asta nu l-a oprit să se căsătorească a treia oară. Yasmine l-a făcut tată de băiat și au avut o nuntă de vis, semn că artistul nu fuge de iubire.

„Aș face totul exact la fel, pentru că eu nu mă schimb, doar devin din ce în ce mai atent, odată cu vârsta și cu experiența, așa cum este normal. Consider că vina este a celor care nu știu să aprecieze bunătatea: dacă lași o femeie să aibă libertatea, să iasă cu fetele în oraș, ba la club, ba la restaurant, ba la mare, ba la munte, ușor, ușor va cunoaște pe cineva și își va da cu presupusul despre un anumit bărbat. Până când va ajunge lângă acel bărbat.

În momentul în care femeia de lângă tine știe să socializeze și să-și aleagă prietenele, toate având aceleași principii și același stil de viață, lucrurile decurg normal. Eu o las pe Yasi să iasă cu fetele.

Cum am lăsat și alte femei din viața mea să facă ceea ce-și doresc. Nu m-am schimbat, sunt la fel de permisiv, îi las libertate femeii din viața mea, am lăsat-o și în trecut altor femei, au greșit, dar îi mulțumesc lui Dumnezeu că Yasi nu greșește”, a declarat Pepe pentru viva.ro. 

Cum a trecut peste perioadele dificile din viața sa

În ciuda perioadele grele din viața lui, Pepe a învățat că trebuie să fie puternic din punct de vedere psihic. Și-a pus încrederea în Dumnezeu și familie, concentrându-se de fiecare dată pe carieră și viitor.

„Nu neapărat am învățat să nu repet greșelile. Ci am învățat să fiu mai atent și să nu mai las să treacă timpul, pentru că, dacă închizi ochii și mergi mai departe, realitatea te va lovi din ce în ce mai tare, la un moment dat. Atunci când vezi că cineva nu merită și își dorește altceva, e important să pui stop. Cum obișnuiești persoana de lângă tine să te respecte, așa te va respecta. 

(…)  Viața merge mai departe și, da, sunt norocos, pentru că sunt fericit și am o familie frumoasă și sănătoasă. De cele mai multe ori, perioadele grele din viața mea m-au montat și m-au obligat să mă autodescopăr și să uit de problemele care mă apăsau în momentele alea. Am reușit să mă concentrez atât de tare, încât uitam cu adevărat de ele, deși nu erau simple, și am și câștigat acea luptă, de cele mai multe ori”, a adăugat Pepe.

Please follow and like us:
Pin Share