Ea este polițista moartă în accidentul de la Brașov. Autospeciala în care se afla a fost acroșată de remorca unui TIR

Ea este polițista moartă în accidentul de la Brașov. Autospeciala în care se afla a fost acroșată de remorca unui TIR

Un accident grav s-a produs miercuri, pe un drum din Brașov. Viața unei tinere polițiste s-a oprit după ce condițiile vremii au pus în dificultate deplasarea autospecialei în care se afla.

Cine era tânăra care a murit într-un grav accident în Brașov

Tânăra avea 21 de ani și a murit pe DN13, în zona Pădurea Bogății, județul Brașov. Impactul s-a produs când un TIR a acroșat autospeciala de poliție, iar potrivit primelor date, se pare că remorca a derapat într-o curbă din cauza carosabilului alunecos, conform Antena 3 CNN.

Traficul pe DN13 a fost întrerupt după incident. Fata se numea Roberta Ungureanu și abia terminase școala de subofițeri de poliție de la Vasile Lascăr din Câmpina, în anul 2023. De asemenea, era absolventa Liceului Preda Buzescu Berbești în anul 2021, mai arată sursa citată.

„Ultima misiune pentru Roberta…

Astăzi, în timp ce se afla în serviciu, în dreptul localității Pădurea Bogați din județul Brașov, o semiremorcă a intrat pe contrasens lovind autospeciala marca Logan condusă de colega noastră Roberta. Lovitura a fost fatală, medicii sosiți la fața locului nu au mai putut face nimic. Au constata decesul colegei noastre în vârstă de 21 de ani.

Din păcate gradul de protecție pe care „autospeciala” de poliție îl poate asigura în cazul unor astfel de coliziuni este minim… Drum lin către îngeri Roberta”, a transmis Sindicatul Europol pe Facebook.

Ce au transmis polițiștii de la IPJ Brașov

Colegii acestei tinere și-au exprimat condoleanțele pentru tânăra fată. „Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov sunt profund îndurerați de pierderea tinerei noastre colege. Rugăciunile noastre se îndreaptă spre familia îndurerată, față de care transmitem condoleanțe și întreaga noastră susținere”, transmite IPJ Braşov, într-un comunicat de presă.

Polițiștii au detaliat cauzele producerii accidentului, din care reiese că tragedia s-a produs din cauza carosabilului umed. „La faţa locului au fost direcţionate echipaje ale Poliţiei Rutiere şi ale Serviciului Criminalistic, pentru a efectua cercetări pentru lămurirea împrejurărilor care au condus la producerea accidentului. Primele date obţinute de la faţa locului indică faptul că, într-o curbă la dreapta, pe fondul carosabilului umed, semiremorca ansamblului auto a derapat, ceea ce a condus la pătrunderea acesteia pe sensul opus de mers, unde a acroşat autospeciala la volanul căreia se afla o tânără agent de poliţe, în vârstă de 21 de ani. Din nefericire, colega noastră a suferit leziuni incompatibile cu viaţa”, transmite IPJ Braşov.

Un alt accident grav a avut loc în Timișoara

Într-un alt incident grav, un tânăr de 26 de ani din Ucraina a provocat un accident în Timișoara în timp ce încerca să întoarcă mașina. Manevra sa a dus la lovirea unui motociclist de 19 ani, care a fost rănit. După accident, șoferul a părăsit locul faptei, însă a fost rapid găsit de poliție.

Testele au arătat că avea o alcoolemie de 1.99 mg/l în aerul expirat. Bărbatul a fost dus la poliție pentru a fi audiat și este acuzat de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără aprobare și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Please follow and like us:
Pin Share