Edi Iordănescu a câștigat procesul cu fostul său club. Ce va face selecționerul cu banii obținuți

Edi Iordănescu a câștigat procesul cu fostul său club. Ce va face selecționerul cu banii obținuți

Fără victorie în cele patru amicale disputate după calificarea la EURO 2024, selecționerul Edi Iordănescu (45 de ani) este foarte preocupat în perspectiva meciurilor pe care tricolorii le vor disputa la turneul final. Avocații i-au dat recent o veste care i-a mai descrețit puțin fruntea: a câștigat procesul cu Pandurii și trebuie să încaseze peste 10.000 de euro, restanțe din perioada în care a antrenat gruparea gorjeană, decembrie 2014 – iunie 2016.

Edi Iordănescu a câștigat procesul cu Pandurii

Clubul condus de Marin Condescu a intrat în faliment din 2022, iar Edi Iordănescu a fost înscris la masa credală cu suma de 51.758,50 lei, aproximativ 10.350 de euro.

De curând, când Pandurii a început să achite din datorii, Iordănescu jr. s-a trezit că nu mai figurează în tabelul creditorilor și nu mai primește nimic. În situația lui Edi s-au mai aflat Cristian Săpunaru și Narcis Răducan, precum și alți foști colaboratori din staff-ul lui Iordănescu.

Avocații acestora, plus alți câțiva creditori nemulțumiți, au amenințat în aprilie 2024 că fac plângere penală împotriva lichidatorul judiciar SIOMAX SPRL, pe care îl bănuaiu că ar face jocurile lui Marin Condescu. Fostul președinte al Pandurilor a încasat peste 100.000 de euro, în timp ce fotbaliștii și salariații au primit 10% din sumele cu care au fost înscriși la masa credală. Alții n-au luat nimic.

Edi Iordănescu donează cei 10.000 de euro suporterilor care vor să înființeze noua echipă Pandurii

Ulterior, lichidatorul judiciar a reanalizat fiecare contestație în parte, iar zilele trecute a cerut instanței ca mare parte din cei nemulțumiți, în frunte cu Edi Iordănescu, să fie repuși în drepturi.

”Creditorul Iordănescu Edward-Marius, având în vedere Hotărârea CNSL din cadrul Federației Române de Fotbal nr. 270/06.10.2016, va fi înscris în tabelul definitiv consolidat cu suma de 51.758,50 lei preluată din tabelul definitiv”, se arată în ultimul document depus la Tribunalul Gorj.

Din informațiile FANATIK, Edi Iordănescu va dona toată suma suporterilor care vor să înființeze o nouă echipă.

Naricis Răducan a fost repus în drepturi. Săpunaru mai așteaptă

În cadrul aceluiași raport se mai arată că fostul președinte al Pandurilor, Narcis Răducan, și doi dintre oamenii care au făcut parte din staff-ul lui Edi Iordănescu au fost repuși în drepturi:

Creditorul Răducan Narcis Cătălin (ex-președinte) – având în vedere Decizia Curtii de Apel Craiova nr. 531/15.11.2023 comunicată lichidatorului judiciar și publicata în BPI în data de 18.12.2023 va fi înscris în tabelul definitiv consolidat cu suma din tabelul definitiv de 436.277,51 lei (87.255 de euro);
Creditorul Stelescu Ioan (ex-antrenor secund) – având în vedere documentele transmise prin email și whatsapp va fi înscris în tabelul definitiv consolidat cu suma de 21.153,29 lei (4.230 euro) preluată din tabelul definitiv;
Creditorul Pîrvu Bogdan Ionuț (ex-antrenor de portarii) – avand în vedere documentele transmise prin email și whatsapp va fi inscris în tabelul definitiv consolidat cu suma de 14.852,31 lei (2.970 euro) preluată din tabelul definitiv;

Datoriile reclamate de Cristian Săpunaru și de secundul Alexandru Radu, zis ”Cartorf” sunt încă în curs de analizare, lichidatorul judiciar menționând că mai așteaptă ”o serie de clarificari. Săpunaru a fost șters de la masa credală cu peste 20.000 de euro, iar Alexandru Radu cu  3.500 de euro.

Amenințări cu plângere penală

În luna aprilie, avocații lui Edi Iordănescu, Cristian Săpunaru, Narcis Răducan și a celorlalte persoane excluse de la plată erau hotărâți să depună plângere penală pentru înșelăciune și constituire de grup infracțional organizat.

”Edi Iordănescu, Cristian Săpunaru, Narcis Răducan, Radu Alexandru și alți câțiva fotbaliști au fost scoși din tabel definitiv al creditorilor fără nicio justificare. Au fost scoși înainte să se facă împărțirea banilor.

Lichidatorul judiciar a transmis să facem contestație dacă considerăm că s-a făcut vreo greșeală. Păi, ce contestație să facem dacă erau înscriși în tabelul definitiv și au fost scoși fără nicio hotărâre judecătorească?

Ce facem, ne jucăm de-a contestațiile? Tu mă scoți din tabel, eu fac contestație! Mă bagi înapoi, iar mă scoți, iar fac contestație, și tot așa? Ăsta este abuz. Ne gândim serios să facem plângere penală pentru înșelăciune și constituire de grup infracțional organizat”, a dezvăluit pentru FANATIK unul dintre consilierii juridici implicați în poveste.

Ce spunea lichidatorul judiciar în aprilie 2024

În aprilie, când era amenințat cu plângere penală, lichidatorul judiciar Cristian Ilea a explicat pentru FANATIK: ”Domnului Narcis Răducan i-am analizat creanța. El a făcut și o contestație la un moment dat și i s-a stabilit creanța de către judecătorul sindic, iar acum noi o să trebuiască să o reînscriem în tabel. Drept pentru care l-am și notificat.

Nu știu exact situațiile domnilor Săpunaru și Iordănescu. Cert este că au mai fost formulate niște adrese. La o parte am formulat răspuns, la unele încă nu. Voi răspunde la toate. Cine se consideră nedreptățit are calea contestației. La tabelul definitiv consolidat se pot face contestații până la sfârșitul procedurii de faliment.

Săpunaru mi-a făcut o solicitare de lămurire. O să văd în ce constă creanța lui și o voi analiza. Nu pot spune nimic până nu o analizez. Toate creanțele pentru care s-a formulat o cerere de lămurire le vom face răspuns în termen de 30 de zile, astfel încât fiecare persoană să aibă timp să-și facă măsurile pe care le consideră corecte și legale.

Vă mai pot spune că unii jucători au încheiat niște contracte de cesiune în anul 2016-2017 și au primit banii pe care i-au avut de primit de la Pandurii de pe urma contractelor de cesiune.

Cesiunea însemna că nu mai plătește Pandurii banii jucătorilor și că jucătorii își recuperează banii direct de la Liga Profesionistă de Fotbal din drepturile de televiziune. Sume care au și fost plătite. Liga ne-a comunicat ordinele de plată. Aceste contracte de cesiune au fost înregistrate la Ligă”.

Lichidatorul judiciar a scos de la masa credală persoanele pe care nu le-a găsit în evidența contabilă a clubului Pandurii sau care au pierdut procese. Toți cei care nu se regăsesc în tabelul definitiv consolidat al creanțelor fie au primit toți banii, fie sumele lor nu s-au regăsit în contabilitate. Lichidatorul judiciar decide și judecătorul sindic certifică dacă este legal sau ilegal” – Marin Condescu, fost președinte Pandurii (aprilie 2024)