Edi Iordănescu, anunț despre plecarea de la echipa națională imediat după România – Olanda 0-3: „Familia mea are nevoie de mine”

Edi Iordănescu, anunț despre plecarea de la echipa națională imediat după România – Olanda 0-3: „Familia mea are nevoie de mine”

Selecționerul naționalei României consideră că are nevoie de o pauză și a spus că familia sa are mai multă nevoie de el în acest moment, decât are nevoie echipa națională.

Edi Iordănescu, anunț despre plecarea de la echipa națională imediat după România – Olanda

Edi Iordănescu a fost dezamăgit după eliminarea suferită de România la EURO 2024, în urma partidei cu Olanda, vorbind și despre o posibilă plecare de pe banca tehnică a „tricolorilor”: „Plecăm cu capul sus, dar cu sufletul frânt.

Ne-am dorit mult pentru români, pentru toată emulația asta. Am dat totul pe teren. Poate fi un nou început. Eu le mulțumesc băieților pentru tot ce au făcut.

Închidem o poveste frumoasă, care poate aduce în viitor lucruri foarte bune, dacă știm să gestionăm acest moment. Pentru fotbalul românesc, poate fi un nou început.

Au depășit limite, au rupt bariere, să nu uităm că România s-a calificat la EURO de pe primul loc. Am terminat grupa pe primul loc la EURO. Nu putem într-o vară să ne ridicăm la nivelul fotbalului olandez”.

„Familia are nevoie mai mult de mine decât echipa națională!”

„Le mulțumesc băieților și îmi cer scuze în fața suporterilor care se așteptau la mai multe. Primele 20 de minute ne-au aparținu, am avut o ocazie mare a lui Dennis Man.

Am încercat să punem presiune pe ei din primul minut, am pus probleme, iar ei la prima ocazie au marcat. Toate golurile lor vin din acțiuni individuale”, a continuat Edi Iordănescu.

„Ne-au dat peste cap și lovitura lui Ianis și comoția lui Mogoș. Am nevoie de odihnă, va fi o discuție cu Federația, dar sigur cu familia mea. Pot spune că familia mea are nevoie să fiu mai aproape de ea, decât echipa națională.

Familia mea are nevoie de mine, au trecut prin lucruri grele în ultimii ani, cu atacuri, cu supărări foarte multe. Am nevoie de ceva timp, voi discuta și voi lua o hotărâre”, a mai spus selecționerul României.