Elena Lasconi, despre alianța cu PNL: ”Ar fi fost pentru prima dată în istoria României când am fi câştigat din primul tur, cu prima femeie preşedinte”

Elena Lasconi, despre alianța cu PNL: ”Ar fi fost pentru prima dată în istoria României când am fi câştigat din primul tur, cu prima femeie preşedinte”

Președinta USR, Elena Lasconi, a vorbit, luni, despre alianța cu PNL și a afirmat că dacă liberalii ar fi venit la o discuție serioasă “ar fi fost pentru prima dată în istoria României când am fi câştigat din primul tur, cu prima femeie preşedinte”.

”Eu îl invit pe domnul Ciucă să mă sune”

”Cred că ar fi fost pentru prima dată în istoria României când am fi câştigat din primul tur, cu prima femeie preşedinte, dacă lăsau orgoliile la o parte şi veneau pe bune la o discuţie”, a declarat Elena Lasconi.

De asemenea, lidera USR a ținut să precizeze că dacă va fi sunată va discuta cu conducerea PNL despre o posibilă alianță și l-a invitat pe Nicolae Ciucă să facă acest lucru.

“Dacă o să fiu sunată, cu siguranţă, da. Eu îl invit pe domnul Ciucă să mă sune, are telefonul meu, m-a sunat când a avut nevoie, i-am răspuns, ştiu să ţin lucruri confidenţiale, dacă aşa batem palma, dacă politica mare se joacă cu oamenii fără cuvânt nu e bine”, a mai spus președinta USR.

Mai mult, primarul municipiului Câmpulung Muscel a ținut să precizeze că nu crede că Nicolae Ciucă are şanse să ajungă în turul doi al alegerilor prezidențiale și că bătălia se va da între ea și Marcel Ciolacu. 

“Nu cred că are şanse. Din sondajele pe care le-am văzut ultima dată, deja este undeva pe locul 6”, a adăugat Elena Lasconi.

”Colegii mei nu vor afla de la televizor că s-a făcut o alianţă”

Cât despre negocierile cu partidul Forța Dreptei, Lasconi a transmis că așteaptă ca Ludovic Orban să ia o decizie în acest sens și la finalul acestei săptămâni va veni cu o concluzie.

“Cu siguranţă o să vedem care este decizia finală a domnului Orban, pentru că vreau ca lucrurile să fie foarte clare. Şi, nu în ultimul rând, subliniez încă o dată că toţi colegii mei nu vor afla de la televizor că s-a făcut o alianţă, ci voi discuta şi în Biroul Naţional şi cu parlamentarii atunci când avem o concluzie foarte clară, v-am spus cel mai târziu la sfârşitul acestei săptămâni”, a transmis șefa USR.

Potrivit ei, fiecare îşi doreşte cât mai mult şi ”când spun asta mă gândesc la locurile eligibile pentru parlamentari, nu la altceva”.

Totodată, Lasconi a spus că a propus Forţei Dreptei, dar şi celorlalte partide de centru-dreapta, formarea unei alianțe care să se numească USR și se așteaptă ca după alegeri PNL și UDMR să li se alăture.

Please follow and like us:
Pin Share