Elon Musk face teste de amploare pe teritoriul României. Totul se întâmplă de câteva luni și până acum a fost secret. Țara noastră e prima unde se întâmplă așa ceva

Elon Musk face teste de amploare pe teritoriul României. Totul se întâmplă de câteva luni și până acum a fost secret. Țara noastră e prima unde se întâmplă așa ceva

De câteva luni Elon Musk, cel mai bogat om al planetei, face teste de amploare pe teritoriul României prin intermediul operatorului său de internet prin satelit Starlink.

Elon Musk face teste de amploare pe teritoriul României

Testele se desfășoară cu sprijinul Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), iar prin intermendiul lor, Musk vrea să demonstreze că norma globală care limitează sateliții noi este depășită.

Această normă a fost eleborată și impusă la nivel modial de International Telecommunications Union (ITU), agenție specializată în IT&C a ONU încă din anii ’90 și prevede o anumită limită pentru energia pe care sateliții cu orbită joasă o pot transmite la și de la echipamentele terestre asociate, indicator denumit Equivalent Power Flux Density (EPFD).

Scopul acestei limite EPFD este de a proteja sateliții geostaționari de interferențele care le perturbează funcționarea, însă acum are efecte negative asupra sateliților non-geostaționari, precum cei ai Starlink.

Concret, această normă globală restânge viteza și aria de acoperire care pot fi oferite de serviciile de internet prin satelit precum Starlink.

De foarte mult timp, SpaceX solicită majorarea limitei EPFD, deoarece consideră că acum este exagerat de mică ”față de ceea ce este necesar pentru realizarea scopului ei”, scrie profit.ro.

Recent, compania le-a cerut reprezentanților Federal Communications Commission (FCC) să nu mai aștepte schimbarea normelor internaționale de către ITU și să relaxeze limita pe teritoriul Statelor Unite.

Însă, înainte să facă această solicitare în SUA, SpaceX a început în România o serie de teste prin care vrea să demonstreze că limita EPFD poate fi majorată, fără a fi afectată funcționarea sateliților clasici, geostaționari.

România, prima unde au loc astfel de teste

Astfel, țara noastră este prima din lume unde a fost demarat un astfel de test EPFD. Programul a început în luna iulie 2024 cu acordul și sprijinul ANCOM și va dura cel puțin șase luni.

Pe durata testului, ANCOM a autorizat Starlink să depășească actualul plafon EPFD impus la nivel global și să opereze în conformitate cu anumiți parametri operaționali conveniți pe o anumită suprafață limitată.

În baza acestor teste, compania lui Elon Musk trebuie să realizeze un studiu prin care să stabilească dacă sateliții de generație nouă precum Starlink pot să funcționeze la niveluri EPFD superioare fără să afecteze sateliții clasici.

Please follow and like us:
Pin Share