”Eu am crescut în cel mai bun club din România, Dinamo București!”. Florin Răducioiu a participat la inaugurarea Barca Camp

”Eu am crescut în cel mai bun club din România, Dinamo București!”. Florin Răducioiu a participat la inaugurarea Barca Camp

Barca Camp, proiectul în care antrenori de la FC Barcelona vin la București ca să antreneze copii români, îl are ca partener pe Florin Răducioiu, iar fostul mare atacant român a participat într-o conferință de presă în care a fost prezentat planul francizei Barcelona. Scopul este ca niște copii români să fie antrenați ca în La Masia.

Florin Răducioiu, comparat cu Luis Suarez de către oamenii veniți de la Barcelona

Academia faimoasă din Catalunya i-ar primi pe copiii români dacă ei s-ar remarca aici, dacă ar demonstra că sunt îndeajuns de buni ca să calce în școala din care au ieșit Messi, Xavi, Busquets. România e a patra țară din Europa care primește franciza Barcelona, cu un staff spaniol completat cu antrenori din România.

Florin Răducioiu a participat la deschiderea oficială a școlii: ”Am văzut aici valori ca disciplină, teamwork, modestie, niște valori de care tinerii noștri au nevoie mai mult decât oricând. Abia așteptăm să începem acest proiect. Eu sunt modest, iar modestia este o parte din acest club, FC Barcelona”.

Vârful Generației de Aur a povestit cum a fost complimentat la inaugurarea Barca Camp: ”Oamenii mi-au dat și mie o diplomă pe care au scris ‘ești cel mai mare atacant din istoria României, dar mai ales ești o inspirație pentru noi toți’. Copiii noștri au nevoie de modele, iar eu o să fiu o inspirație pentru copii. Oamenii de la Barcelona mi-au spus că sunt ca Suarez, deci au ținut cont de faptul că am o vârstă! Ha-ha-ha!”.

Crescut la Dinamo, Răducioiu e convins că un român va ajunge la Barcelona după Gică Hagi și după Gică Popescu

Răducioiu a crescut la Dinamo în anii 80 și Mircea Lucescu l-a promovat de mic în prima echipă a ”câinilor”. El crede că o comparație cu anii aceia ar fi una exagerată: ”Vorbim despre o altă epocă, eu am avut oportunitatea să fac parte din cel mai mare club din România în momentul acela, Dinamo București”. 

Florin își amintește și acum primul contact avut cu Vestul, ceva ce se petrecea rar în anii aceia în care românii erau claustrați: ”La 14 ani am fost într-un turneu la Brașov, e un turneu de care o să-mi aduc întotdeauna aminte fiindcă era prima oară când jucam împotriva unei echipe străine, iar acea echipă era tocmai Ajax”.

Scopul școlii de fotbal care poartă marca FC Barcelona este să descopere copii capabili să meargă chiar în Catalunya, a insistat Răducioiu: ”Vorbim despre vremuri din urmă cu o sută de ani! Vrem ca în doi, trei ani să ducem măcar un jucător la Barcelona. Cel mai mare fotbalist român de la Barcelona a fost Hagi, dar să nu-l uităm pe Popescu, care a fost căpitan acolo. Avem ambiția să mai ducem români acolo. Cei mai buni copii vor merge la Barcelona. Va exista staff din Spania”.

”Darius Olaru e cel mai bun fotbalist din România! Mă bucur pentru FCSB!”. Florin Răducioiu îi elogiază pe oamenii lui Gigi Becali

Răducioiu a comentat și despre meciurile din cupele europene: ”Nu mă așteptam de la echipa lui Dan Petrescu să aibă o asemenea cădere. Mă bucur pentru FCSB, e o echipă care a meritat să se califice. Olaru e cel mai bun jucător al României de trei ani încoace. Sper că Lucescu îl va include în echipa națională, dar așteptările vor fi tot mai mari de acum înainte”.

Radu a fost întotdeauna privit ca un copil al lui Mircea Lucescu, dar el a povestit că nu a discutat cu selecționerul despre echipa pregătită pentru meciurile cu Kosovo și cu Lituania: ”Nu am vorbit cu nea Mircea, nu știu care va fi sistemul, dar Olaru merită să fie în echipa națională. Coman e o pierdere pentru FCSB, dar a fost o mutare normală, jucătorii își doresc să ajungă la un nivel mai bun, mai ales financiar. Campionatul României, să fim onești, e unul modestuț!”.

Please follow and like us:
Pin Share