Eugen Neagoe, supărat după FCSB – Buzău 3-2: „Nu au avut șut pe poartă în prima repriză”

Eugen Neagoe, supărat după FCSB – Buzău 3-2: „Nu au avut șut pe poartă în prima repriză”

Eugen Neagoe nu a reușit să mai producă surpriză după 1-0 împotriva echipei lui Gheorghe Hagi. Antrenorul buzoienilor a fost destul de iritat după 2-3 cu FCSB.

Eugen Neagoe nu a fost impresionat de FCSB: „De asta mi-am luat ochelarii. Puteam să egalăm”

Eugen Neagoe consideră că echipa lui Elias Charalambous a intrat foarte greu în meci: „Dacă am văzut eu bine, FCSB nu a avut nicio ocazie în prima repriză, de asta mi-am luat ochelarii. Am făcut acea greșeală, un fault inutil și au dat un gol din lovitură liberă, dar repet, nu cred că au avut șut pe poartă în prima repriză”.

Antrenorul în vârstă de 57 de ani nu a fost mulțumit nici de atitudinea jucătorilor săi: „În repriza a doua am fost temători, cu toate că le-am zis la pauză că trebuie să avem curaj, să jucăm cu personalitate. Am primit golul al doilea foarte ușor”.

„Geană” a simțit că adversarii au redus motoarele: „Puteam să egalăm, era clar că FCSB va ceda fizic. Spre finalul partidei trăgeau de timp. Nu trebuia să primim golul 3. Era foarte important să nu pierdem, dar îi felicit pe cei de la FCSB pentru victorie”.

Eugen Neagoe salută golul lui Jipa: „A fost frumos, însă nu a fost suficient”

Per total, Eugen Neagoe nu le poate reproșa prea multe jucătorilor săi: „Nu a fost un joc rău, am jucat pe terenul campioanei, o formație care ne reprezintă în Europa. Băieții au făcut un joc bun, trebuia să le punem poarta în pericol de mai multe ori”.

Olteanul nu a trecut peste reușita de excepție prin care Buzăul a deschis scorul cu FCSB: „A fost frumos golul lui Jipa, am marcat de două ori, dar am primit 3. Acest lucru nu mi-a plăcut. Trebuie să muncim mai mult. Băieții au făcut un efort foarte mare, însă nu a fost suficient”, a mai spus Neagoe la Digi Sport.

După înfrângerea împotriva FCSB-ului, Gloria e ultima în SuperLiga după 12 etape. Buzoienii au doar 10 puncte și au cea mai slabă defensivă, cu 23 de goluri primite.

Sebastian Colțescu, penalty ciudat dictat în FCSB – FC Buzău 3-2

Buzoienii au deschis scorul încă din minutul 5, iar un minut mai târziu centralul Sebastian Colțescu a dictat lovitură de la unsprezece metri pentru FCSB, după un duel între Alexandru Ișfan și Vali Crețu.

Arbitrii din camera VAR au analizat faza și i-au sugerat lui Colțescu să revadă duelul pe ecranul de la marginea suprafeței de joc. În cele din urmă, arbitrul a revenit asuprea deciziei.

Please follow and like us:
Pin Share