Euro 2024: Slovenia și Danemarca, două echipe cu gândul la calificare

RMAG news

Slovenia și Danemarca se întâlnesc în această seară în cadrul grupei C – Euro 2024, de la ora 19.00, pe MHP Arena, din Stuttgart, cu aspirații declarate de a avansa în fazele eliminatorii.

Slovenii lui Matjaz Kek vor da totul să câștige în sfârșit un meci la turneul final de European. Problema este că vor da peste Danemarca, o echipă care, într-o zi bună, poate fi la nivelul celor mai tari echipe din Europa.

Echipa din spațiul ex-iugoslav are o serie de șase meciuri fără înfrângere înainte de primul meci – unul dintre ele fiind o victorie răsunătoare cu 2-0 asupra Portugaliei. În ultimul amical, slovenii au făcut un egal 1-1 cu Bulgaria. Slovenii se prezintă la Euro 2024 după o pauză de 24 de ani de când nu a fost ărezentă a acest turenu final.

La treizeci și doi de ani de când a șocat lumea fotbalului, câștigând Euro, Danemarca are ca pri obiectiv calificarea din grupă. De la începutul anului, scandinavii au arătat ca o echipă hotărâtă să facă impresie la turneul din această vară.

Un egal fără goluri cu Elveția a precedat o serie de trei victorii consecutive împotriva Insulelor Feroe, Suediei și Norvegiei și au o serie de nu mai ăuțin de meciuri fără înfrângere.

După ce a marcat cinci goluri în calificări și a refuzat ofertele de la Arsenal, Chelsea și Manchester United în favoarea lui RB Leipzig, tânărul atacant de 21 de ani, Benjamin Sesko, este capul de afiș al Sloveniei, care îl are disponibil și pe fostul star de la Atalanta BC, Josip Ilicic.

Ilicic, acum la Maribor în țara sa natală, va fi cel mai probabil rezervă, al doilea atacant al lui Kek fiind aproape sigur jucătorul lui Panathinaikos, Andraz Sporar, care va juca alături de Sesko. Nu încape îndoială, în poartă va fi Jan Oblak, unul dintre cei mai buni portari din lume, care va purta și banderola de căpitan.

Extrema Benjamin Verbic este ușor incert, dar fundașul dreapta Peter Stojanovic este recuperat pentru acest joc.

Între timp, antrenorul Danemarcei, Kasper Hjulmand, a fost deja forțat să facă o modificare în lotul final, deoarece fundașul de la Galatasaray, Victor Nelsson, a suferit o accidentare și a trebuit să fie înlocuit de Zanka, unul dintre cei patru jucători de la Brentford din echipa scandinavă.

Christian Eriksen este apt și gata de joc ți va fi sigur titular, ca și fundașul Kjaer. Mijlocașul de la Bees, Christian Norgaard, a lipsit de la antrenamentul de joi din motive de precauție, dar este așteptat să fie apt la acest meci.

Euro 2024: Echipe probabile

Slovenia: Oblak – Karnicnik, Blazic, Bijol, Janza – Horvat, Gnezda Cerin, Elsnik, Mlakar – Sesko, Sporar

Danemarcei: Schmeichel – Andersen, Christensen, Vestergaard – Maehle, Hojbjerg, Hjulmand, Kristiansen – Eriksen; Hojlund, Damsgaard.